Itinerarul unei stravechi traditii romanesti

Itinerarul unei străvechi tradiții românești este un volum științific ce are ca public ținta specialiștii în domeniul literaturii, al folclorului, al mitologiei, dar și cititorii neavizați care doresc să descopere mai multe despre o datină cu rădăcini adânci, anterioare creștinismului.   Trăgându-și seva din mit, prin fiorul incantației și prin încrederea în triumful dorințelor umanității, colinda are deschidere spre cosmos. Colindătorii lucrează cu puterea gândului, a cuvântului și a muzicii, anunțând evenimente care au drept finalitate refacerea lumii și a timpului, deci mereu un nou început. Fragment din volumul "Itinerarul unei străvechi tradiții românești" de Mihaela Chiribau-Albu:   "Prin Transilvania se înțelege o arie etnografică care depășește limitele geografice ale acestei regiuni, alăturându-i-se Banatul de Nord, Crișana și Maramureșul (în Maramureș și Oas ponderea colindelor protocolare este redusă), în timp ce Munteniei i se subordonează Oltenia și Dobrogea. Colindele din Muntenia sunt din ce în ce mai puțin numeroase, dispariția lor fiind socotită mai recentă decât a celor din Banatul de Sud. Conform opiniei lui Ovidiu Bârlea, „se poate bănui această parte a țării colindatul celor mici a putut prelua și funcția colindatului celor mari, concomitent cu alunecarea spre interpretarea colindatului drept un simplu prilej de câștig". Ceea ce uimește în repertoriul general al colindelor protocolare este faptul că în sate apropiate - și acest lucru ete valabil pentru toate cele trei regiuni etnografice - sunt diferențe mari între repertorii, ba chiar situații când într-un sat bogăția colindelor protocolare este uimitoare, iar în altul obiceiul a fost uitat de mult (de exemplu Muntenia de câmpie). Asemănările tematice sunt indiscutabile. În ciuda numeroaselor unicate, complexul repertoriu al colindelor protocolare se dovedește a fi destul de unitar și de bine precizat. Între repertoriul din Sudul Transilvaniei și cel din Muntenia (valea Ialomiței și Lunca Dunării) există similitudini evidente. La o primă abordare a acesteo probleme, s-ar putea crede că, odată cu ciobanii transhumanți (practicanți permanenți ai colindatului) a coborât și repertoriul de colinde românești. De fapt, prin mișcarea lor, aceștia au transmis în ambele părți colinde, aducându-și astfel contribuția la îmbogățirea repertoriului localităților respective. Aria de răspândire a colindelor românești este în măsură, să indice faptul că, în spațiul cultural românesc, colindele au o vechime considerabilă, cu siguranță mult anterioară migrației popoarelor, și sunt, indiscutabil, o moștenire autohtonă, întărindu-se în acest fel ideile exprimate de Bogdan Petriceicu Hasdeu conform cărora colinda românească nu este un slavism, ci slavii au preluat-o de la romani."