Această proză elegiacă se remarcă prin dinamică și expresivitatea stilului, dezvăluind o seducătoare putere de reconstituire și trăire emoțională, o modalitate artistică originală, bazată pe schimbarea permanentă a registrelor (vezi nuanțele de ironie și de detașare), care se alimentează dintr-o formă de autoflagelare și regenerare perpetuă a puterii de a plânge. Și totuși, în ansamblu, lectura lasă să se întrevadă ideea generală a supraviețuirii, instinctul vieții mai puternic decât moartea, puterea omului de a îndura și de a se bucura, în pofida suferinței și a condiției fragile finale. (Constantin Geambasu)
