Iubire si daruire - Pilda samarineanului milostiv

    În iubirea de Dumnezeu și de aproapele sunt cuprinse toate poruncile, toate legile, fiindcă un om care iubește nu poate să facă rău altui om. Este mare bucurie să putem aduce zâmbetul pe o față întristată, să putem aduce speranța unde este deznădejde, să putem aduce lumina unde e întuneric. Prin „Pilda samarineanului milostiv", Domnul Iisus Hristos ne arată că iubirea și dăruirea nu țin de locul său țara în care trăim, nu țin de religie sau culoarea pielii, nu țin de bogăție sau de sărăcie, ci țin doar de calitatea de a fi OM. Numai un om care iubește omul poate spune că Îl iubește pe Dumnezeu, Care ne iubește pe toți, indiferent cine suntem și unde locuim și Care ne îndeamnă: „Fiți lumină a lumii prin gânduri, cuvinte și fapte bune!" - Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord     Fragment din cartea "Iubire și dăruire - Pilda samarineanului milostiv" de Cristian Baloș:     „- Bunicule, ce înseamnă „Postul Mare"? trecu fetița direct la subiect.     - Draga mea nepoțică, prin post noi înțelegem o abținere de la mâncarea care provine de la animale, adică: ouă, lapte, brânză, pește, carne.     - Doar atât? Nu este așa greu să postești...     - Nu doar atât. În timp ce postim, noi ne străduim să nu facem fapte rele, adică păcate. De asemenea, luptam să facem fapte bune. Cu alte cuvinte, înlocuim ceea ce este rău cu ceea ce este bine.     - Aha! A face fapte rele înseamnă a nu fi cuminte, a nu asculta de părinți și de bunici, a fi obraznic la școală, a nu-i ajuta pe cei necăjiți?     - Da, ai dreptate.     - De ce se numește „mare"? Poate fi și „mic"?     - Se numește „mare" pentru că este un post mai lung, o perioadă de timp în care ne pregătim pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului Iisus Hristos, adică pentru Paști. E vorba de șapte săptămâni de post, în care ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu și de cei din jurul nostru, în care ne dorim să fim cât mai iubitori, mai iertători și mai buni.     - Cum putem face fapte bune? întrebă Carina, trecând subtil la următorul nivel al dialogului.     În timp ce bunicul se gândea cum ar putea să răspundă cât mai bine și cât mai pe înțeles la această întrebare, intră pe poartă, alergând, Casian, fratele Carinuței. Avea un ghiozdan uriaș în spate. Venea de la școală. El este în clasa a V-a. I se citea pe chip faptul că era obosit și flămând, după o zi grea, în care avusese un test la matematică și unul la istorie. În ciuda oboselii, era vesel, semn că știuse la teste. Din spatele porții, auzise întrebarea surioarei lui, cea referitoare la faptele bune.”