Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrela...

„Poveștile ne plac atunci cînd conțin enigme. Sau tîlcuri (cuvintele vechi au uneori o înțelepciune care stă la pîndă, este cazul cuvîntului tîlc). Acest roman doldora de povesti aparent disparate este unul care s-a scris aproape singur. Inițial am vrut să merg pe un singur fir, pe urmele iubirii mele pentru cuvînt și pentru teatru, pentru gest și pentru ceremonie. Cartea s-a transformat într-o călătorie, altfel spus, m-a dus singura dinspre centrul lumii (de la Rădăuți, orașul în care m-am născut) spre periferii, adică spre Paris și Avignon (mari capitale ale teatrului). Rețineți că, dacă vă place călătoria, nimeni nu vă obliga să vă mai întoarceți din ea…” (Matei Vișniec)