Cartea Izvoarele istoriei romanilor 1+2+3+4 PDF

 "Editarea izvoarelor istoriei a românilor, text și traducere, o facem cu un scop îndoit: întâi spre a procura publicului putința de a cunoaște exact, și în original, aceste izvoare și, al doilea, spre a da un răspuns acelora care, în baza așa numitelor drepturi istorice, pretind teritorii ce le-au aparținut un timp oarecare.       Căci, deși prior tempore poțior iure este o lozincă ce nu are nici o valoare față de voința fermă a celor ce stăpânesc o țară, totuși, dușmanii neamului nostru aproape nu au nici un alt argument de invocat decât drepturile istorice.     Din lectura celor două opere ce publicăm acum (vol. I-II), precum și din lectura celor ce speram să tipărim în curând, se va vedea ușor ce șubred este chiar acest argument istoric. căci noi am fost, înainte de unguri, nu numai în Dacia, "dar - ceea ce este de o extremă importantă - și în Polonia și peste tot locul în vechea Ungarie".                                                                                                  G. Popa - Lisseanu Descrierea Europei Orientale , de Geograful anonim , traducere G. Popa - Lisseanu,ediție îngrijită și prefață de Ionel Oprișan       Acești români se găseau peste tot locul în fosta Ungarie, atât în ținuturile Panoniei cât și în cele ale Daciei, și ei reprezintă continuitatea română în apus, după cum daco-romanii reprezintă continuitatea română din răsărit. Acest element roman a fost dezmoștenit de unguri, pentru totdeauna, din Panonia, în mod vremelnic, din Ardeal.      Și, acesta continuitate odată stabilită, ea zdruncină din temelie și iremediabil soliditatea argumentului, așa-zis "istoric" al drepturilor maghiare asupra teritoriilor din fosta Ungarie.                                                                                                  G. Popa Lisseanu Românii în poezia Medievală , de G. Popa - Lisseanu,ediție îngrijită și prefață de Ionel Oprișan      Mărginind cercetarea noastră, deocamdată, numai la poezia medievală, suntem siliți să constatăm că nu numai nu ne lipsesc date despre existența Nord dunăreană a românilor, în evul mediu, cum susțin istoricii unguri, în special, dar că aceste date sunt destul de numeroase și de așa natură că din ele se desprinde ideea că românii au avut în sec. XI-XIII o viață etnică, separată de celelalte popoare și că amintirea acestei vieți își găsește reflexul său bogat în poezia medievală.                                                                                      G. Popa Lisseanu Cronica ungurilor , de Simon de Keza , traducere G. Popa - Lisseanu,ediție îngrijită și prefață de Ionel Oprișan      Din citirea cronicilor reiese în mod evident că din toate poparele lui Attila numai valachii au rămas pe loc - remanentibus - fiindcă numai ei erau localnici și cultivatori de pământ - coloni - și că, în vreme ce toți ceilalți au plecat, ei singuri au stat pe loc, de bună voie - sponte , fiindcă ei singuri rămâneau în țara lor. Numai această interpretare o putem da vorbelor lui Simon de Keza: "Blackis, qui ipsorum fuere pastores et coloni, remanentibus sponte in Panonia".    La venirea lor în Panonia, ungurii n-au găsit țara lipsită de populație, după cum ar voi istoricii unguri să ne încredințeze atunci când numesc cucerirea țării "a honfoglalas", "die Aufname des Landes", adică ocuparea țării, ca și când ar fi fost o țară pustie, în loc să vorbească despre cucerirea țării prin lupte, pe toate fronturile, în Panonia, în Banat, în Maramureș și apoi în Ardeal, după cum rezultă acesta din textul cronicilor "subiectis sibi populis qui tunc habitabant ibidem".