Izvorul luminos al iubirii

Noi toți ne-am învățat să lăsăm pe ultimul plan ce ar trebui să facem și ne conducem în viață după ce suntem obligați să facem. Cu alte cuvinte, sacrificăm necesitățile în numele obligațiilor deoarece nu știm ce înseamnă nevoia personală de libertate și ce înseamnă sclavia impusă. Nevoile omului nu sunt niciodată foarte mari. Dorințele lui sunt foarte mari. Când dorința de a avea va fi înlocuită cu dorința de a fi, zidul care separă lumea spirituală de cea fizică se va ridica și oamenii vor avea din nou acces la invizibil. Când discut cu persoane raționale, mă străduiesc din tot sufletul să le vorbesc astfel încât cuvintele mele să ajungă, prin rațiune, la inima lor, să găsească acolo o consonanță și să se reîntoarcă în rațiune pentru ca în felul acesta să creeze o nouă calitate a vieții. Eu pot să depun maximum de eforturi, dar ce anume din cuvintele mele va putea, cu permisiunea dumneavoastră, să treacă de baricadele ridicate de rațiune și să ajungă la inimă – rămâne să hotărâți dumneavoastră. Este foarte greu să ierți pe cineva când simți că este vinovat. În realitate, cu astfel de gânduri iertarea nu este posibilă. A ierta din politețe înseamnă ipocrizie – o ocupație superficială și inutilă. Înainte de a ierta pe cineva, eliberați-vă de frici și se va elibera și răutatea. Veți înțelege că dumneavoastră ați fost provocatorul, dumneavoastră ați fost cel care a întins undița, el a mușcat și a devenit vinovat. Cel mai greu este să-ți recunoști cu inima fricile pe care le ai. E ușor să ierți cu mintea, dar dacă nu ierți cu inima, nu scapi de frici. Dacă te agăți de pozitivismul tău, este exclusă posibilitatea să te înveți să gândești cu inima. Dacă nu o faci, este exclus să-ți vezi propriile greșeli și să vrei să recunoști că în ceilalți te vezi pe tine. În orice om există nevoia de a ierta, nevoia de a se elibera de rău. Această nevoie e la fel de veche ca și omenirea. „Te iert pentru răul pe care mi l-ai făcut” – de obicei așa se înțelege esența iertării. O astfel de iertare ușurează inima copilului și inima omului primitiv căci, subconștient, ei iartă din tot sufletul. Dar, omenirea „evoluează.” Omul inteligent spune: „Da, știu că trebuie să iert și iert, dar cu ce mă aleg? Oricum, oamenii nu pot fi schimbați”. Iertând, și-ar face lui un bine, dar nu știe acest lucru, deoarece nu s-a demonstrat științific. A nu face nimic este unul dintre cele mai istovitoare lucruri din lume. Nu-ți aduce satisfacții.