Narațiunile din Iarna bărbaților afirmă un artist al stilului multivalent. Există aproape tot timpul la Banulescu sugestia unei realități de dincolo de text, a unui strat secund de semnificații către care suntem conduși prin revelări treptate. O împrejurare, un gest, uneori numai un cuvânt trezesc serii de asociații care încarcă faptele cu sensuri neghicite la primul contact, iar punerea lor în valoare se face cu o subtilă tehnică a filtrării efectelor. În jurul prezentelor umane, al ființelor, ca și al obiectelor, se instalează în povestirile lui Bănulescu un fel de halou, de irizare specială a luminii producătoare de reflexe nu o dată ciudate și neliniștitoare.[…] Înaintea privirilor se așterne șesul nesfârșit a cărui orizontalitate fără capăt produce senzații amețitoare de miraj. Aerul tremura în bătaia soarelui, vara (undeva se vorbește de „apa fierbinte a vazduhului de câmpie“) sau iarna în sclipirile albului înghețat al zăpezii, creând impresia de inconsistentă și de labilitate, descumpănind ochiul care nu poate distinge bine realul de aparențele sale. Până la urmă, pentru cititorul operei banulesciene întregi, rezultă imaginea impunătoare a unei lumi, o lume unicat, ale cărei structuri se îmbină. Este lumea creată de un mare scriitor al timpului nostru, lumea în care el stăpânește în chip absolut, cu inalienabile prerogative de suveranitate literară.
