Cartea Jocul regelui PDF

Am văzut pe propria piele cât e de greu să închegi o carte, dar vă spunem sincer că a meritat, cu toate că a fost dificil să o publicăm și cu atât mai anevoios să o vindem. Aveți în față o lucrare șocantă pe care ne-o asumăm, chiar dacă la o lectură atentă iese în evidență discrepanța dintre problematica abordată și compoziția accesibilă. JOCUL REGELUI este primul volum dintr-o trilogie, ce mai conține ULTIMUL PION și ÎNTOARCEREA REGINEI. Cartea suportă destule observații. Ea nu poate fi judecată pe baza unei abordări critice consacrate, fiindcă nu aparține literaturii propriu-zise, ci reprezintă mai degrabă o construcție hibridă de cultura populară. Personajele, enunțate schematic, se conturează ca simboluri arhetipale, masculine sau feminine, ce nu sunt lăsate, în mod voit, să se împlinească. Firele narațiunii, deși sinuoase, străbat în ritm alert un coctail de teme ambițioase. Acțiunea se petrece pe mai multe planuri, subsecvente, într-un viitor posibil devenit prezent și în trecut, după o criză din care umanitatea nu mai poate scăpa. Întreaga poveste se oglindește în simbolurile ascunse în jocul de șah, unde regele este cea mai slabă piesă și, în același timp, cea mai importantă. Relația în continuă schimbare dintre om și divinitate, relevă și un alt motiv pentru care Dumnezeu a făcut lumea… „Descoperiți-l, citind cartea!” Noi am încercat să spunem o poveste interesantă… Dacă am reușit, Dumneavoastră decideți! Autorii Fragment din cartea: Jocul regelui - Cristian Radu Georgescu, Dan Constantin Enescu Mașina trăgea să moară. Pe cer niciun nor. Căldura mare, insuportabilă. Cât vezi cu ochii doar praf. Ici, colo, câte un tufiș uscat pe marginea șanțului. Drumul rău de țară șerpuia, încolăcind coama unui deal. “O să rămânem aici, pe făgaș, ca pe făraș!”, pufni Nadtîn, coborând geamul vechiturii. “Ce să facem?! Ne adaptăm! „Cu spatele nu poți îndrepta lumea!” Astea sunt vremurile”, comentă Udarc, aprinzând o țigară, “Vremuri de căcat, situații de căcat!” Hârbul urcă cu greu panta unui deal. Aproape de vârf își dădu răsuflarea. Coborâră amândoi. Nadtîn ridică capotă pregătit să arunce peste motorul încins o pătură veche luată de pe bancheta din spate. “Vezi ce se întâmplă când cobești?! Ai face mai bine să taci!”, zise Nadtîn, nervos. “Mai ales când îți vorbesc, nu?! Frumoasă treabă!” mormăi Udarc ca pentru sine, cu un recipient metalic în mână. Desfăcu tacticos capacul, bău și oftă satisfăcut. Prin gesturi, îl îmbie și pe Nadtin să încerce. Acesta șterse gura sticlei cu dosul palmei și sorbi cu sete. După o clipă, scuipă în lături. “Ce mi-ai dat? Concentrat de urină!?” „Dorința omului, mare boier!”, îl bătu Udarc, prietenește, pe umăr. “Ai văzut ce se întâmplă când tac?! Trebuia să fii pe fază… „Lucrurile nu sunt niciodată ceea ce păr!” “Omule, nu mai fă gesturi stupide! Avem și așa destule probleme pe cap! Din tipi serioși, așezați, am ajuns niște mercenari de duzină!”, ripostă Nadtîn. “Mă rog! Asta e! Hai să ducem rabla până sus… La vale are șanse mai mari să pornească!”, se înduplecă el, după o secundă de răgaz. “Prietene, fac cum spui… Dar, te rog!” râse Udarc, sonor. “Vezi să nu îți treacă prin cap să salvăm lumea!” Împinseră mașina, unul din spate, celălalt din lateral, de pe partea șoferului. În câteva minute, au fost în vârful pantei. Nadtîn trase frâna de mână și băgă schimbătorul în viteză. “Să nu plece singură!” zâmbi el, sarcastic. “La cât sunt de ambițios, mă și vad, fugind după ea!”