Cartea John Fitzgerald Kennedy PDF

    John Fitzgerald Kennedy a reprezentat un mit, dar și un exemplu pentru generația postbelică. Mulți americani, dar și europeni îl adorau pe acest tânăr cu părul mare, frumos, aristocrat, puternic, curajos, realist, plin de energie, în stare să își respecte angajamentele și cuvântul dat. Avea patruzeci și trei de ani când a intrat în funcție, dar  amintea de entuziasmul unui tânăr de douăzeci. A fost cel mai tânăr președinte american din istorie, primul născut în secolul XX, primul catolic, primul atât de aproape de europeni. Când a fost asasinat la Dallas, Texas, pe 22 noiembrie 1963, în circumstanțe nici până astăzi pe deplin elucidate, la doar patruzeci și șase de ani, lumea a plâns – de furie, de dragoste, de frustrare. Kennedy a murit fără să apuce să vadă îndeplinite iluziile create chiar de el însuși. Focurile de armă trase de Oswald au ucis vise ale americanilor, dat fiind că revoluția pentru drepturile civile ajunsese la apogeu. Nu numai America a descoperit lacrimile, au fost mulți cei care l-au regretat pe Kennedy. Acest idealist ciudat își pusese în gând să schimbe viața, istoria, lumea. Prin moartea lui, cum avea să spună istoricul Arthur M. Schlesinger, „am pierdut ceva vital, adică viziunea unei Americi ca republica umană, rațională, democrată, care colaborează cu celelalte state și instituții internaționale pentru a promova democrația, drepturile omului, pacea“.     Cele 80 de fotografi alb-negru care însoțesc textul documentează în imagini sugestive epocă și viața celui devenit mitul tuturor noilor generații – JFK.     Fragment din volumul "John Fitzgerald Kennedy" de Marilena Gala:     „JFK: PERSONAJ ISTORIC SAU DE TABLOIDE?     Încă dinainte de a deveni președinte, John F. Kennedy suscită impresii și sentimente contradictorii. Aparținea unei familii înstărite și puternice care atinsese bogăția și notorietatea în cursul unei singure generații: un fenomen posibil doar într-o țară precum Statele Unite, unde până și dinastiile cele mai vechi sunt oricum rezultatul imigrării din bătrânul continent și unde privilegiul din naștere îi cedează adesea locul abilității individului de a ști să se pună la încercare și de a excela. Cu toate acestea, datorită puterii pe care o reprezenta, dar poate și mai mult datorită rapidității cu care parcursese toate etapele care îl duseseră la Casa Albă, JFK a fost dintotdeauna obiectul unei curiozități care nu s-a atenuat cu timpul, ci dimpotrivă, alimentată de nenumăratele și repetatele insinuări înaintate de diferite reviste de scandal și de biografi mai mult sau mai puțin improvizați, s-a transformat adesea într-o curiozitate morbidă, concentrată mai ales pe presupusele relații ale familiei Kennedy cu mafia și pe la fel de presupusă relație amoroasă dintre John și Marilyn Monroe. Iar pe această linie foarte subțire unde stau de o parte zvonurile și bârfele amplificate de presă în căutarea de senzațional și de cealaltă parte mărturiile menite să descrie personalitatea și latura privată a unei persoane publice, se consumă pentru președintele Kennedy trecerea de la personalitate de importanță istorică la personaj de tabloide. Este vorba de un traseu foarte scurt, chiar și pentru cineva că JFK, care iubea și știa să stea sub lumina reflectoarelor. Kennedy a guvernat într-un moment delicat al relațiilor internaționale: contextul Războiului Rece era într-o fază de transformare și, prin urmare, până și relațiile dintre cele două supraputeri trebuiau calibrate în baza evoluției politice, militare și economice în curs. Felul în care a acționat JFK în acest context, a fost în stare cât de cât să ia decizii importante, sau, mai mult, să se eschiveze din fața unor responsabilități supărătoare, poate fi reconstruit în mare parte datorită documentelor păstrate în numeroasele arhive aflate la dispoziția istoricului care nu se multurnește cu mărturiile epocii ajunse până la noi prin memorii, biografii sau articole de ziar. Mai mult decât documentele (demne de luat în seamă în prezentarea tipului de proces decizional, a ierarhiei priorităților unui guvern și a dezbaterii care pregătește și precedă luarea unei decizii), astfel de surse au marele neajuns de a fi părtinitoare, de a îmbrățișa o cauză în favoarea sau împotriva personajului luat în discuție.”