Joia patimilor este un roman istoric. Un roman istoric, în tradiția romanului realist ardelenesc. Lectura lui atentă descoperă însă, din umbră, un mare model, un model de care nici nu știu dacă autorul a fost sau nu conștient. Este modelul romanului istoric tolstoian. Ca și acolo, și aici, în Joia patimilor, vom descoperi alături de personaje de ficțiune și personaje istorice reale, care apar în aceste pagini ca prezențe fugare, mai mult sau mai puțin consistente. E vorba îndeosebi de câțiva dintre fruntașii românilor din Ardeal, în acel moment al începutului de veac XX consecutiv Primului Război Mondial și Marii Uniri a Ardealului cu România. Îi vom descoperi în universul romanului, pe câțiva dintre ei, pe Ștefan Cicio Pop, pe Vaida-Voevod, pe un altul dintre deputații romanilor în Parlamentul de la Budapestă, Mihali, atâția și atâția alții, prezente, spun, mai mult sau mai puțin fugare, dar, cu siguranță, memorabile. Sunt tăiați în câteva linii, însă linii care nu se uită, sunt profiluri, sunt portrete ce au dimensiunea măreției, sunt de fapt busturi ce pozează pentru veșnicie. Este reconfortant să descoperi cum scriitorul a câștigat acest pariu, fiindcă pentru orice romancier ce-și propune să înfrunte această provocare, este o victorie să facă să apară în paginile literaturii lui de ficțiune personaje cunoscute despre care cititorul află din cărți de istorie. - Liviu Petrescu Ardeleanul Liviu Rebreanu a dat literaturii noastre teribilul roman al răscoalelor din 1907 de la sud de Carpați și iată că acum argeșeanul Horia Bădescu publică o concentrată cronică a unui eveniment sinistru din Maramureș, întâmplat imediat după unirea din 1918. Această apropiere peste timp nu‑i deloc întâmplătoare, cel puțin din perspectiva românescă. Este surprinzător cum poetul acesta profund liric, printre puținii care mai cred că poezia rămâne totuși expresie și cântec în veacul tuturor cinismelor, a învățat, în proză, lecția lui Rebreanu. Desigur, nu este vorba de o imitație, ci de forță de a face credibil estetic un eveniment real din istoria noastră cu niște procedee, până la un punct, similare. - Petru Poanta Exista momente în viața unei națiuni care închid în ele întreaga istorie a acesteia. Asemenea momente spun totul despre sufletul acestei națiuni și despre felul ei de a fi în lume. Asemenea momente se cer reamințite mereu, pentru puterea lor modelatoare, pentru datoria față de acei oameni care au dat frumusețe și înălțare clipelor tragice. Am scris această carte cu gândul la ei, dar și cu gândul la noi, cei de astăzi. Pentru a ne reaminti, dar și pentru a învăța. Am scris această carte pentru prietenii mei din Țara Lăpușului, cei care m-au primit întotdeauna ca pe unul de-ai lor, pentru învățătorul Roman Precup, cel cu inima cât toata Transilvania, cel care mi-a vorbit prima oară despre aceste întâmplări de demult. Am scris despre dragoste și ura, despre sânge și lacrimi, dar mai cu seamă despre străduința de a rămâne oameni și frați. - Horia Bădescu
