Al doilea volum din seria Cultură Civilizație simbiotică, în care elementul uman și cel tehnologic se întrepătrund, Cultura a dat o mulțime de Jucători. Gurgeh este unul dintre ei, stăpân pe universul computerelor. Plictisit de succes, Gurgeh pleacă spre Azad, imperiu nemilos și incredibil de bogat, să pună la încercare jocul de acolo, un joc complex ca viața însăși, în care câștigătorul devine împărat. Batjocorit, șantajat, cât pe ce să fie ucis, Gurgeh acceptă să joace. E provocarea vieții lui și, foarte posibil, și provocarea morții lui. Fragment din roman: „O vreme, simțindu-se oarecum furios și mai mult decât incomod, Gurgeh a rătăcit prin sala de bal. Îl rodea ideea că era înconjurat de indivizi care, într-un fel sau altul, erau ratați, ca și cum toți ar fi fost componente ocolite de un sistem de mare calitate care ar fi fost poluat de includerea lor. Cei din jur nu i se păruseră doar proști și plictisitori, însă simțea că nici el nu se deosebea prea mult de ei. Toți cei pe care îi cunoscuse în acea seară păreau să simtă că el venise acolo doar ca să se facă de râs. Cei de la Contact îl trimiseseră acolo cu o navă de război care nu își merită numele, mai mult decât antică, îi puseseră la dispoziție o dronă tânără, vanitoasă și din cale afară de stângace, uitaseră să îi spună lucruri despre care ei ar fi trebuit să știe că vor influența în mod considerabil modul în care avea să se desfășoare jocul - sistemul de colegii, peste care Factorul Limitator trecuse cu ușurință, reprezenta un bun exemplu - și îl lăsaseră, cel puțin parțial, în grija unui netrebnic guraliv, permanent beat, care se îndrăgostise copilărește de câteva trucuri ale imperiului și de un sistem social inuman care avea mari resurse. În cursul călătoriei până în imperiu, întreaga aventură i se păruse romantică, o misiune măreață, care cerea curaj, realizarea unor lucruri nobile. Acel sentiment epopeic dispăruse. În acele momente simțea doar ca el, la fel ca și Shohobohaum Za sau Flere-Imsaho, era un alt neadaptat social și că acel imperiu spectaculos de sordid îi fusese destinat ca o fărâmă din ceva. Era convins că, undeva, Mințile umblau prin hiperspațiu, în rețeaua de câmp a vreunei nave mari, și râdeau în hohote.”
