Jumătatea dumnezeului femeie e o carte‑poem. Un poem în care, în ciuda evocării lui, Dumnezeu nu există. Sau nu așa cum te‑ai aștepta. În stilul lui propriu, șocant, cu imagini electrizante, tăioase în carne vie și în cuvânt, Daian îl reinventează. Îl aduce în el, unde oricum nu se mai aude nimeni, apoi îl exilează, desăvârșindu‑l odată cu recunoașterea în femeia a cărei culoare preferată devine. În ciuda angoaselor care‑l traversează, a neliniștii, a tristeții, a vehemenței protestelor, a injuriilor chiar, cartea rămâne o declarație de dragoste fascinantă:
întunericul rostit recent și păstrat adânc
sub pleoapă
mă îndeamnă să te cer
de ieri
și de blond
și de altceva
să te promit numelui meu
de femeie întoarsă și însfârșită
să te văd întâmplare iubito.
Maria Nicula
