Carte

Jurisdictii administrative in materie financiara

de Ioan Lazar

Jurisdictii administrative in materie financiara, Ioan Lazar – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Jurisdictii administrative in materie financiara – Ioan Lazar

Această lucrare, în cadrul PREMIILOR ȘTIINȚIFICE ale Uniunii Juriștilor din România, Societății "Titu Maiorescu" și ale revistelor "Dreptul" și "Palatul de Justiție" pe anul 2011, a obținul Premiul "Anibal Teodorescu".   Lucrarea Jurisdicții administrative în materie financiară abordează o problemă complexă prin semnificația ei, prin faptul că a fost, în general, puțin analizată în doctrina de specialitate și, cu atât mai puțin, sub forma unei monografii.   Constituția, în forma inițială, făcea referire la jurisdicții exclusiv în articolul care reglementa Curtea de Conturi, căreia îi erau recunoscute și atribuții jurisdicționale, în condițiile legii.   Un text care să recunoască însă, la nivel principal existența jurisdicțiilor administrative, nu a existat. Acest lucru a determinat doctrina de specialitate să se exprime în sensul că după intrarea în vigoare a Constituției, nu se mai putea susține existența jurisdicțiilor administrative, Constituția vorbind exclusiv despre justiție, în capitolul VI al Titlului III, consacrat autorității judecătorești. O asemenea aserțiune a stârnit, evident, reacții adverse, dat fiind faptul că însăși Constituția, chiar dacă nu proclamă cu valoare de principiu, recunoștea existența unui tip de jurisdicție, respectiv jurisdicția fiscală, exercitată de Curtea de Conturi.   Mai mult chiar, teza dispariției jurisdicțiilor din peisajul instituțional românesc scăpă din vedere faptul că însăși justiția reprezintă un tip de jurisdicție, respectiv jurisdicția judiciară, corelația dintre cele două concepte fiind aceea de la parte la întreg.   Dacă ar fi să definim conceptul de jurisdicție, am putea avea în vedere formula că această evocă ansamblul de proceduri și structure prin intermediul cărora se soluționează un litigiu apărut în viața publică sau privată, guvernat de regulile contradictorialității, independenței organului care soluționează litigiul, asigurării dreptului la apărare și motivării hotărârii pronunțate.   Cartea pe care o prefațăm, cu satisfacția ca "dam binecuvântare" unei lucrări de valoare pentru doctrina românească, este, din multe puncte de vedere, deschizătoare de drumuri.   Ea validează un nivel de acumulare consistent, care-l relevă pe autorul cărții ca un specialist care va marca doctrina și practica viitoare în domeniu, dar, în același timp, deschide perspectiva unor abordări viitoare, pe măsură ce elemente noi se vor așeza deasupra celor deja existente. Iar jurisdicțiile administrative vor înceta să fie o cenușăreasă a sistemului juridic din țara noastră, ele vor deveni, și prin contribuția autorului, forme eficiente de soluționare a litigiilor izvorâte în viața cetății.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Jurisdictii administrative in materie financiara?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Jurisdictii administrative in materie financiara și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Jurisdictii administrative in materie financiara

Cine a scris cartea Jurisdictii administrative in materie financiara?

Jurisdictii administrative in materie financiara a fost scrisă de Ioan Lazar.

În ce an a apărut Jurisdictii administrative in materie financiara?

Jurisdictii administrative in materie financiara a apărut în anul 2011. Vezi și topul de cărți din 2011.

Câte pagini are Jurisdictii administrative in materie financiara?

Jurisdictii administrative in materie financiara are 456 de pagini.

La ce editură a apărut Jurisdictii administrative in materie financiara?

Jurisdictii administrative in materie financiara a fost publicată la editura UNIVERSUL JURIDIC.

Care este cel mai mic preț pentru Jurisdictii administrative in materie financiara?

Cel mai mic preț găsit acum este 47.57 lei.

Există Jurisdictii administrative in materie financiara în format PDF?

Poți verifica Jurisdictii administrative in materie financiara în format PDF.

Cărți scrise de Ioan Lazar

Ai mai jos lista de cărți scrise de Ioan Lazar. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.