Jurnalul lui Pufos Lipicios. Poveste de iarnă Avem nevoie de poveste. De un univers în care toate dorințele noastre să poată fi împlinite la o simplă clipire de geană. Un univers în care realitatea să poată căpăta cele mai frumoase forme și culori iar imposibilul să devină un posibil atât de firesc încât să nu cunoaștem teamă, să uităm de griji și să trăim așa ca și cum suntem aspațiali și atemporali. Avem nevoie de frumos. De un frumos care să ne modeleze sufletul într-atât încât să vedem frumosul și acolo unde nu e. Avem nevoie de capacitatea de a vedea nu atât lucrurile frumoase, cât frumosul din lucruri. Avem nevoie de speranță. Speranța că toate vor fi așa cum ne dorim și încrederea că nu suntem naivi crezând asta. Avem nevoie să învățăm să ne bucurăm pentru lucrurile mici. Altfel vom trăi o viață anostă în care vom fi veșnic nemulțumiți. Avem nevoie să învățăm lecții de acolo de unde ne așteptam cel mai puțin. Acelea sunt cele mai utile și mai importante. Prin această poveste vreau să facem o incursiune într-o lume pe care adulții au uitat-o, copiii o pierd prea repede iar magia există. Parte din poveste, precum și personajele sale sunt reale. Pentru existența acestei povești le mulțumesc tuturor celor care cred în ea și întrețin această lume.
