PDF

Cartea Jurnalul lui Pufos Lipicios PDF

de Ana Sorina Corneanu

Jurnalul lui Pufos Lipicios, Ana Sorina Corneanu – copertă

Cauți Cartea Jurnalul lui Pufos Lipicios PDF de Ana Sorina Corneanu? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Jurnalul lui Pufos Lipicios - Ana Sorina Corneanu

Jurnalul lui Pufos Lipicios. Poveste de iarnă Avem nevoie de poveste. De un univers în care toate dorințele noastre să poată fi împlinite la o simplă clipire de geană. Un univers în care realitatea să poată căpăta cele mai frumoase forme și culori iar imposibilul să devină un posibil atât de firesc încât să nu cunoaștem teamă, să uităm de griji și să trăim așa ca și cum suntem aspațiali și atemporali. Avem nevoie de frumos. De un frumos care să ne modeleze sufletul într-atât încât să vedem frumosul și acolo unde nu e. Avem nevoie de capacitatea de a vedea nu atât lucrurile frumoase, cât frumosul din lucruri. Avem nevoie de speranță. Speranța că toate vor fi așa cum ne dorim și încrederea că nu suntem naivi crezând asta. Avem nevoie să învățăm să ne bucurăm pentru lucrurile mici. Altfel vom trăi o viață anostă în care vom fi veșnic nemulțumiți. Avem nevoie să învățăm lecții de acolo de unde ne așteptam cel mai puțin. Acelea sunt cele mai utile și mai importante. Prin această poveste vreau să facem o incursiune într-o lume pe care adulții au uitat-o, copiii o pierd prea repede iar magia există. Parte din poveste, precum și personajele sale sunt reale. Pentru existența acestei povești le mulțumesc tuturor celor care cred în ea și întrețin această lume.

Cauți Jurnalul lui Pufos Lipicios în format PDF? Gândește-te la Ana Sorina Corneanu.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Ana Sorina Corneanu a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Ana Sorina Corneanu a investit-o în Jurnalul lui Pufos Lipicios.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Jurnalul lui Pufos Lipicios

Cine a scris cartea Jurnalul lui Pufos Lipicios?

Jurnalul lui Pufos Lipicios a fost scrisă de Ana Sorina Corneanu.

Câte pagini are Jurnalul lui Pufos Lipicios?

Jurnalul lui Pufos Lipicios are 73 de pagini.

Unde găsesc Jurnalul lui Pufos Lipicios în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Jurnalul lui Pufos Lipicios?

Compară prețurile pe pagina cărții Jurnalul lui Pufos Lipicios sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Ana Sorina Corneanu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Ana Sorina Corneanu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.