Peter Esterhazy (1950–2016) s-a născut la Budapesta, într-una dintre cele mai vechi și mai renumite familii aristocratice din Ungaria, și a fost unul dintre cei mai cunoscuți autori postmoderni din Europa Centrală, o voce și o conștiință literară definitorie pentru problematica spațiului său de referință și un cronicar al Ungariei din perioada comunistă și postcomunistă. A urmat inițial studii de matematică la universitatea din orașul natal și a lucrat ca matematician între 1974 și 1978; a debutat în 1978 în reviste literare, iar de atunci s-a dedicat în întregime literaturii. Autor prolific, a fost adept al unui ritm narativ voit sacadat, presărat cu surprize lingvistice, combinând experiențe personale cu referințe din literatura maghiară și universală, citate și tonalități diverse de umor, de la cel sarcastic la cel deșănțat. Opera lui vastă cuprinde romane, nuvele, piese de teatru, eseuri, studii, publicistică, lucrări traduse în douăzeci și patru de limbi și încununate cu numeroase distincții naționale (printre care prestigiosul Premiu Kossuth, în 1996) și internaționale (Herder, în 2002, Grinzane Cavour, în 2004, Premiul Păcii al Uniunii Editorilor și Librarilor din Germania, în 2004, Premiul de Excelență al Institutului Cultural Român, Premiul Grinzane-Beppe Fenoglio din Italia, în 2007 etc.). Curtea Veche Publishing i-a dedicat lui Peter Esterhazy o serie de autor în care au apărut, până acum, în traducerea regretatei Anamaria Pop, următoarele titluri: Verbele auxiliare ale inimii. Introducere în beletristică (2007), Harmonia caelestis (2008), Ediție revăzută (2008), O femeie (2008), Rubens și femeile neeuclidiene (2009), La început eram încă un om normal. Dialog cyberspatial (un volum inedit de convorbiri cu Iolanda Malamen, 2010), Nicio artă (2011) și Fancsiko și Pintă (2014). În 2015 este diagnosticat cu cancer pancreatic cu metastază hepatică. Moare pe 14 iulie 2016. Perioada dintre cele două momente este surprinsă în jurnalul de față, cea din urmă carte antumă a reputatului scriitor.
