Jurnalul unei epoci vol.1: 1926-1935. Țăranul de la Dunăre. Jurnalul unui intelectual în șomaj - Denis de Rougemont Avem în aceste prime jurnale „non-intime“, cum le numește Denis de Rougemont, un autor care se caută pe sine confruntându-se cu lumea de la sfârșitul deceniului trei al secolului trecut. O lume tihnită încă, lipsită de convulsii și de derapaje, care nu face parcă decât să-l trimită înapoi, spre explorarea propriei interiorități, pentru a afla acel glas unic ce-i aparține numai lui. Jurnalul de față este de aceea un discurs de o autenticitate rar întâlnită, care respinge deopotrivă atitudinea căldicică și excesul în expresie, discurs echilibrat ce-l va caracteriza întotdeauna pe întemeietorul filozofiei personaliste. Nu mă interesează nici arta de a spune în sine, care este o zicere despre nimic și căreia mai multe școli de retorică îi înnoiesc prin secole exigență austeră sau barocă; nici acel mod de a spune fără arta de care oricine s-a crezut capabil, dintotdeauna, pe motiv că a trăit. Dacă ar trebui cu orice preț să aleg, probabil aș opta – împins de o nevoie inconștientă de a supracompensa – pentru povestire. Pentru Istorie, așadar. - Denis de ROUGEMONT Gândirea lui Denis de Rougemont este globală, se regăsește la toate nivelurile, este totala fără a fi totalitară; nu e dogmatică, însă oferă cheile, metodele indispensabile pentru indispensabilă gândire personală, fiind capabilă să răspundă problemelor de azi. Filozofia lui Denis de Rougemont ar fi, cu siguranță, în măsură să le dea occidentalilor forța intelectuală prin care să reziste la șantajul dogmelor totalitare. Dacă tinerii noștri gânditori, aflați într-un impas cogitativ, au nevoie de o direcție și de un model de gândire teoretică și practică, le pot găsi, spre marele lor folos, la acest autor. - Eugene IONESCO Traducere de Emanoil Marcu și Vlad Russo
