Jurnalul unei epoci. 1939–1946. Jurnal din două lumi În ultima parte a Jurnalului unei epoci, Denis de Rougemont este un adevărat „spectator angajat“ al conflagrației mondiale. Mobilizat mai întâi în armata elvețiană în timpul așa-numitului „război ciudat“, conspirând împotriva guvernului din țara cantoanelor, el este invitat să țină conferințe în Statele Unite ale Americii, unde rămâne în exil până la încheierea războiului. Exilul îi prilejuiește autorului cunoașterea culturii americane și a Americii profunde, un periplu argentinian plin de farmec exotic, precum și întâlniri semnificative cu emigrația franceză, din rândul căreia se detașează Andre Breton, Marcel Duchamp sau Antoine de Saint-Exupery. Observațiile sale, mereu pătrunzătoare, dezvăluie aceeași conștiință vie, aceeași verticalitate dovedită cu nenumărate prilejuri și aceeași dragoste neclintită pentru Europa, pentru proiectul de unificare a ei, căruia i se va dedica în anii postbelici. Gândirea lui Denis de Rougemont este globală, se regăsește la toate nivelurile, este totala fără a fi totalitară; nu e dogmatică, însă oferă cheile, metodele indispensabile pentru indispensabilă gândire personală, fiind capabilă să răspundă problemelor de azi. Filozofia lui Denis de Rougemont ar fi, cu siguranță, în măsură să le dea occidentalilor forța intelectuală prin care să reziste la șantajul dogmelor totalitare. Dacă tinerii noștri gânditori, aflați într-un impas cogitativ, au nevoie de o direcție și de un model de gândire teoretică și practică, le pot găsi, spre marele lor folos, la acest autor. - Eugene Ionesco Traducere de Emanoil Marcu și Vlad Russo
