„Am avut de-a lungul vieții senzația că între mine și realitate se află un ecran, că nu eu trăiesc cu adevărat ceea ce trăiesc în viața concretă. O permanentă lipsă de aderare la fiecare detaliu înconjurător. De fiecare dată când atingeam ceva din exterior, un om, o imagine, un cuvânt rostit… îmi scapă printre degete ca nisipul. Nu ajungeam niciodată să pătrund până la ultima limită a trăirilor, a gândurilor, a explicațiilor și a cunoașterii propriului Eu. Ceva trecea pe lângă mine și aceasta era ființa mea interioară… Un străin pe care îl priveam, iar el întorcea capul… Eram mereu afară din mine și din lume. Eu trăiam, dar nu eram eu care trăiam în mine.
Acesta am fost atunci… Acum sunt exact contrariul a ceea ce simțeam, gândeam și trăiam în urmă cu câtva timp. Cum se explică această transformare - co-naissance, re-naissance - și de ce acum mă bucur de fiecare clipă pe care o trăiesc? Și o iubesc…“ - Bujor Nedelcovici
