Rezumat Jurnalul unui medic militar 1917-1918 – Raul Dona
Jurnalul unui medic militar 1917-1918. Cu acuarele și desene de Niculină Delavrancea-Dona - Râul Dona Miră-te! Cine vei fi, care mă vei citi vreodată, deși nu pentru altul am scris, ci pentru mine, astăzi, sculat de pe boală, slăbit ca un mort și scârbit de ce înduram de atâta vreme, simțind adânc tot ce ne doare și, durandu-ne deodată în atâtea locuri, împunși și de aia, și de aia, și de aia, de nemâncare de luni de zile, de lipsă de confort, de serviciu, de murdărie, de mizerie, de descurajare față de nenorocirea soartei ce am avut și față de evenimentele nenorocoase ce ne tot vin, și cu perspectiva de a ne veni din ce în ce mai rele... e posibil să nu te doară toate veștile triste care-ți vin peste suferința fizică? Jurnalul inedit al doctorului Râul Dona, care începe la 29 ianuarie 1917, cu prilejul aniversării fiicei sale în vârstă de trei luni, și se încheie la 12 noiembrie 1918, într-un București devastat de război, dar totodată martor al retragerii grăbite și violente a germanilor, ne poartă, alături de autor, în vremea pribegiei din Moldova. Grație acestor pagini, ajungem să-i cunoaștem pe membrii familiei sale, pe prieteni și apropiați sau pe cei care-i erau potrivnici, zugrăviți în luminile și umbrele inerente unui demers atât de personal, pe fondul desfășurării celor mai dramatice momente pe care le-a traversat România în timpul Marelui Război. Însemnările lui Răul Dona sunt un veritabil tablou de epocă, în care viața personală absoarbe ecourile conflagrației ce cuprinsese lumea. Ilustrația copertei: Un tunar își repară rufele, acuarela de Niculină Delavrancea-Dona Ediție îngrijită de Iulia Vladimirov și Viorica Milicescu
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Jurnalul unui medic militar 1917-1918?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Jurnalul unui medic militar 1917-1918 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.