Jurnalul unui ninja dintr-a sasea Vol.2: Invazia piratilor

     Jurnalul unui ninja dintr-a șasea - Marcus Emerson. Ediție bilingvă, română- engleză. Ediție recomandată elevilor din primele clase de gimnaziu.     Când familia lui se mută într-un alt cartier, Chase se vede nevoit să înceapă clasa a șasea într-o școală nouă, unde nu știe pe nimeni. Pe nimeni, în afară de verișoara lui, Zoe, care ar face orice ca să-l ajute să-și facă niște prieteni. Se ivește în curând și prilejul perfect: clanul ninja care se ascunde în pădurea din aproprierea terenului de sport le propune celor doi să devină membri. Dar cât de departe este Chase dispus să meargă pentru a intra în gâșca visurilor lui?        Fragment din romanul "Jurnalul unui ninja dintr-a șasea Vol. 2: Invazia piraților" de Marcus Emerson:     “I folded my arms. I hated when she called me that, and she knew it. Being the leader of a ninja clan wasnt easy, and for the past month, I wasn't sure if I was doing a good job of it. Whenever she called me that, I knew the name was a joke, but part of me couldn't help but feel like I was actually the joke.     Anyways, everywhere I turned, kids were talking like pirates. It was awful, but I couldn't get away from it, so maybe Zoe was right and I should lighten up.     "Sorry," I said to Brayden.     "Cool," he replied. "For a second I thought you were gonna use your awesome nun chuck skills to helicopter out of here. Isn't that what you do? Don't ninjas do that?"     "No,” I started to say, but Zoe interrupted me.     "I heard that ninjas can throw an uppercut so fast that it actually travels backward in time and punches the baby version of the victim!"     "Har har," I said, faking a laugh. "Very funny."     Brayden continued. "I heard that some ninjas just paint themselves black and run around naked because wearing clothes isn't hardcore enough. Any truth to that?"     I sighed and sunk down in my seat.     Brayden laughed. "Shiver me timbers! It's only a joke, mate!"     My teeth were grinding in my mouth, but I forced a smile. Homeroom was only fifteen minutes long, and all I had to do was wait it out.     Mi-am încrucișat brațele peste piept. Nu-mi plăcea când îmi spunea așa, iar ea o știa foarte bine. Nu era ușor să fii liderul unui clan ninja și nu eram sigur dacă-mi făcusem treabă cum trebuie sau nu în ultima lună. De câte ori îmi spunea așa, știam că porecla era în glumă, dar într-un fel mă simțeam ca și cum eu însumi aș fi fost o glumă.     Oricum, oriunde mă uitam, copiii vorbeau ca pirații. Era îngrozitor, dar nu puteam să scap de asta, așa că poate Zoe avea dreptate și trebuia s-o las mai moale.     - Scuze, i-am zis lui Brayden.     - N-are nimic, a răspuns. Pentru o clipă, am crezut c-o să te rupi în figuri cu nunceakul ca să-ți iei zborul de aici. Nu asta faci? Nu asta fac ninja?     - Nu, am dat eu să zic, dar Zoe m-a întrerupt.     - Am auzit că un ninja da un upercut atât de rapid, că de fapt călătorește înapoi în timp și lovește victima pe vremea când era bebeluș!     - Ha, ha, am zis eu, făcându-mă că râd. Foarte amuzant.     - Am auzit că unii ninja nu fac decât să se vopsească în negru și să umble dezbrăcați, fiindcă ei sunt prea duri ca să poarte haine, a spus Brayden, ținându-i hangul. E vreun adevăr în asta?     Am oftat și m-am pleoștit pe scaun. Brayden a râs.     - Să mă trăsnească, nu alta! E doar o glumă, tovarășe!     Scrâșneam din dinți, dar m-am forțat să zâmbesc. Dirigenția ținea doar un sfert de oră, așa că nu-mi rămânea decât să aștept să se termine.”