Carte

Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu

de Jeff Kinney

Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu, Jeff Kinney – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu – Jeff Kinney

Greg Heffley a intrat in bucluc. Scoala a fost vandalizata, iar el e principalul suspect. Oricat de ciudat ar suna, el e nevinovat. Intr-un fel, cel putin. Politia ii da de urma, dar, ca din senin, se isca o furtuna de zapada care ii tine pe Greg si pe familia lui blocati in casa. Greg stie ca, imediat ce se va topi zapada, va fi nevoit sa suporte consecintele faptelor sale, dar exista oare o pedeapsa mai mare decat sa fii captiv in propria casa, impreuna cu familia ta, pe durata sarbatorilor? Nu am tinut un jurnal cand am fost mic, dar imi doresc sa o fi facut. Insa am avut un jurnal pe la 28 de ani, ca sa ma motiveze sa lucrez la benzile mele desenate. Scriam cateva randuri in el, mai adaugam un desen, mai scriam cateva randuri, apoi iar un desen si de acolo m-am inspirat pentru Jurnalul unui pusti. - Jeff Kinney Traducere din limba engleza de Andra Matzal.   Descopera seria Jurnalul unui pusti .

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu

Cine a scris cartea Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu?

Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu a fost scrisă de Jeff Kinney.

În ce an a apărut Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu?

Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu a apărut în anul 2022. Vezi și topul de cărți din 2022.

Câte pagini are Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu?

Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu are 228 de pagini.

La ce editură a apărut Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu?

Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu a fost publicată la editura GRUPUL EDITORIAL ART.

Care este cel mai mic preț pentru Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu?

Cel mai mic preț găsit acum este 42.9 lei.

Există Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu în format PDF?

Poți verifica Jurnalul unui pusti Vol.6: Arest la domiciliu în format PDF.

Cărți scrise de Jeff Kinney

Ai mai jos lista de cărți scrise de Jeff Kinney. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.