Karl Jaspers, despre om si existenta sa in cultura

Viața are mereu nevoie de Gehause, de o carcasă, precum corpul de schelet sau molusca de cochilie. Viața trebuie să facă mereu obiectivări, creând mereu Gehause pentru a exista mai departe prin ele. Viața nu poate fi mijlocită direct, nu se poate exprima direct prin nici o teorie, ci doar indirect poate fi mijlocită prin plăsmuirile sale. Spiritul uman trăiește mereu între contrarii, individul uman se confruntă cu universal-valabilul (legi, valori, imperative), cu universalul omenesc (obișnuințe, mediu), cu necesarul (necesitățile naturale, sociale), cu idealul de umanitate, cu totalitățile sociologice (familie, stat), cu lumea și cu Dumnezeu. Șinele viu al omului este cel care nu se abandonează universalului, necesitații, ci se confruntă cu acestea și nu le evită, trăind în tensiunea contradicțiilor. Între haos și formă, universal și particular, viața încetează să fie viața când cade cu totul în una dintre contrarii, creându-se o multitudine de forme derivate, atunci când viața este împinsă într-o parte a contrariilor.