Karlsson de-pe-acoperis

Cine nu știe cât e de greu să fii cel mai mic într-o familie cu frați care nu prea te băgă în seamă sau, mai rău, nu te iau niciodată în serios?   Frățiorul știe și el bine și rezista cu mare greutate. Până într-o zi, când pe pervazul ferestrei camerei lui își face apariția un personaj misterios. E Karlsson, un domn mititel, rotofei și foarte hotărât și care poate zbura. Și așa, pe o stradă obișnuită din Stockholm, într-o casă întru totul obișnuită, cu o familie cu totul și cu totul obișnuită, încep să se întâmple lucruri cât se poate de neobișnuite. Fragment din volumul "Karlsson de-pe-acoperiș" de Astrid Lindgren: "- Am chef de puțintică distracție, zise Karlsson ceva mai târziu. Hai să dăm o raită pe acoperișurile din apropiere, găsim noi ceva de făcut pe-acolo! Frățiorul primi cu bucurie. Îl luă pe Karlsson de mână și ieșiră împreună pe acoperiș. Începuse să se insereze și totul era atât de frumos - văzduh azuriu, cum numai primăvara aduce, case învăluite în mister, cum doar la apus poți vedea. Jos, în parcul în care Frățiorul se juca zi de zi, luceau tainice umbre verzi, iar miresmele plopului din curte se ridicau până sus, pe acoperiș. Era o seară minunată, numai bună pentru plimbări pe acoperiș. Prin ferestrele deschise răzbăteau de pretutindeni atâtea zgomote, murmure și freamate: oameni sporovăind, copii râzând, prunci care plângeau, clinchet de porțelan dintr-o bucătărie învecinată, unde cineva spala vasele, un scheunat de cățel și un pian zdrăngănind. Undeva, pe stradă, se auzi pârâitul unei motociclete, apoi tropăitul unui cal înhămat la o căruță - trop, trop, trop răsună până sus, pe casă.  - Dac-ar ști lumea ce frumos e pe acoperiș, n-ar mai merge nimeni pe stradă! zise Frățiorul. Tare-mi mai place! - Daaă, și palpitant, nu mai zic! spuse Karlsson. Că poți să cazi oricând. Să-ți arăt câteva locuri unde gata-gata să cad, de fiecare dată. Casele erau așezate atât de aproape una de alta, că puteai cu ușurință să sări de pe un acoperiș pe altul. Și, cu atâtea cornișe ciudate și poduri, hornuri, colțuri și unghere, cum să te plictisești?! Era palpitant, întocmai cum spusese Karlsson, tocmai pentru că, ici și colo, gata-gata să cadă. De pildă, într-un loc, golul dintre două case era destul de mare și Frățiorul fu cât pe-aci să pice când îi alunecă un picior, dar Karlsson îl prinse la timp."