Se pare că Teodor Bordeianu nu se solidarizează neapărat cu generația sa în ce privește interesul pentru realitatea imediată, autoreferențialitate și biografism, literaturizarea sordidului etc. Inspirat de maeștrii literaturii absurdului, el creează proze cu suspans și multă ambiguitate, manifestându-și și înclinarea către narațiunea parabolică. Deși printre rânduri se poate întrevedea o geografie concretă în care se mișcă personajele, eroii acestei cărți trăiesc drame ale omului de oricând și de oriunde, marcat de ambiguități și incertitudini, de frici banale sau de angoase existențiale, pus față în față cu propriul destin. Atent la sugestivitatea cronotropului, autorul își plasează, de cele mai multe ori, personajele într-un cadru în care persista elemente romantice, cititorul fiind introdus, chiar prin primele fraze, într-un univers în care se insinuează, abia perceptibil, misticul. - Lucia Țurcanu
