La marginea apei

Publicat în 2015, romanul La marginea apei a fost Numărul 1 pe listele de bestselleruri din New York Times și USA Today. Inclus pe Publishers Weekly Bestseller List și Indie Bestseller List. National Post Best Book of the Year. BookPage Top Pick in Fiction. Nominalizat pe lista scurtă la Goodreads Choice Award Best Historical Fiction și Romantic Novelists Association Historical Novel Award. Romanele semnate de Sara Gruen sunt traduse în peste 45 de limbi și s-au vândut până în prezent în peste 10 milioane de exemplare. La începutul anului 1945, Maddie și Ellis Hyde, un tânăr cuplu american din înalta societate a Philadelphiei, hotărăsc să traverseze Atlanticul, în ciuda războiului care devasta Europa, cu intenția de a dovedi existența monstrului din Loch Ness și de a spăla astfel onoarea familiei, pătată cu zece ani în urmă, când colonelul Hyde, tatăl lui Ellis, falsificase câteva fotografii înfățișând faimoasa creatură ce făcuseră înconjurul lumii. În timp ce Ellis și bunul său prieten Hank Boyd se lansează într-o căutare frenetică, Maddie începe să descopere adevărul crud care a stat de fapt în spatele propriei căsătorii. Pusă acum față în față și cu realitatea războiului, tânăra femeie devine tot mai conștientă de vulnerabilitatea umană, iar lupta pe care o duce ca să se redefinească o apropie de o lume plină de mistere și superstiții aparținând unui spațiu de legendă. Traducere și note de Irina Bojin     Fragment din romanul "La marginea apei" de Sara Gruen:     „Chiar în moment acela, Ellis și Hank au dat buzna înăuntru, cu obrajii înroșiți de frig, cu hainele și pălăriile ude de ploaie.     — ...așa că, dacă anunțul apare vineri, spunea Ellis, am putea avea primele răspunsuri chiar de marți. Între timp, mai putem merge o dată la...     S-a oprit, dându-și seama că toată lumea era cu ochii pe el. Hank a rămas cu brațele atârnându-i pe lângă corp. Își strângea și își desfăcea degetele, ca un cowboy care se pregătește să tragă. Meg a luat o cârpă și s-a apucat să șteargă tejgheaua. Gazda noastră, zdrahonul cu barbă neagră, îmbrăcat într-un pulover împletit, de culoare verde-închis, a apărut în cadrul ușii din spatele barului.     După o tăcere care parcă nu se mai sfârșea, moș Donnie a pus halba jos și a coborât de pe taburet. Și-a luat bastonul și s-a apropiat șchiopătând. Poc, poc, poc.     S-a oprit în fața lui Ellis, care era cu mai bine de un cap mai înalt decât el. L-a măsurat din priviri din creștet până-n tălpi, o dată și încă o dată. Pielea gâtului i se întindea precum cea a unei broaște țestoase când ridică bărbia ca să-l privească pe Ellis în ochi.     — Semeni cu taică-tău, a zis în cele din urmă.     — Poftim? a întrebat Ellis, albindu-se la față.     — Vânătorul de monștri. În treispatru. Nu m-am hodorogit încă.     Vinișoarele sparte de pe obraji i s-au învinețit. O picătură de salivă i-a sărit printre buze.     Meg a aruncat o privire încruntată spre Ellis, apoi s-a apucat, iar să șteargă tejgheaua.     — Hai, Donnie! a spus. Așază-te și am să-ți aduc plăcinta.     Bătrânul nu i-a dat nici o atenție.     — Umbli să prinzi monstrul, bănuiesc? Ori ai de gând să duci lumea de nas cu o fotografie, cum a făcut taică-tău?     Din palid, Ellis s-a făcut roșu ca focul într-o secundă.     Bătrânul s-a întors și s-a îndreptat cât a putut de repede spre locul în care își lăsase haina, bocănind cu bățul răsucit în lespezile de piatră.     — Eu nu mai stau nici o clipă în același loc cu netrepnicu' asta.     — Chiar a zis ce cred eu că a zis? a întrebat Ellis. M-a făcut netrebnic?     — Dacă n-ar fi olog, i-aș trage un pumn în falcă! a spus Hank.”