- Mos Gheorghe, ce s-aude? intreba Olguta, cercetand cerul cu mana adusa deasupra ochilor.
- Bat canii!
- Ei! Canii! Sus, mos Gheorghe!
- Bata-i sa-i bata! Zmaul lui conasu Danut.
- Aha! mormai Olguta.
- Lasa, ca-ti face mosu unu mai frumos!
- Nu-mi trebuie!
Caii se oprira si, smucind de hamuri, trecura pragul portii la trap, pe sub vajaitul zmeului strajuit de un stejar si de un marinar marunt. De-un marinar! De-un amiral avand pe buze zambetul aceluia care primi spada infrantului Napoleon.
Risipa alba a caselor ograzii, cu cea din mijloc larga si adanca si stapana peste toate, rasari ca o luminoasa manastire fara turle si calugari in ochii Monicai.
Sforaind, caii se oprira la scara... in freamatul de vita verde al pridvorului, zorelele multicolore cascau fraged.
