Era imbracata cu rochia de «Esmeralda». Din corsaj smulsese fasia trimisa lui Vania. Roseata soarelui din apus o imbraca in ape portocalii, de culoarea rochiei, inlocuind fasia desprinsa. Ca sa asculte inima, isi tinu respiratia. Avea o arsura de ger in toate incheieturile, si fruntea-i nadusea in valuri, lasandu-i gust sarat in colturile buzelor.
Mana cu revolverul se inalta, indreptand teava spre degetul care marca locul inimii.
Degetul cel gros al manii drepte pandea inert pe tragaci.
Privi lumina, c-un suras mirat.
Era ca o tacere incremenita a unei multimi, in preajma panicei sau a uralelor.
In lacatul inimii glontul intra.
Viata navali afara.
Ploaie de stele, zilele viitorului cazura in noapte.
Capul balabani, descumpanit.
Trupul cazu, ca aruncat din galop, cu sageata in inima.
Pleoapele se zbatura pe ochii albi. Tacerea fu de moarte, in fata icoanelor.
