„Această carte nu este o vânătoare de vrăjitoare. O expediție cinegetică de asemenea amploare ar presupune, îndărătul ei, o doctrină pe cât de limpede, pe atât de exclusivistă. Ar trebui să cred orbește într-o idee și, ca un Savonarolă, să refuz din principiu tot ceea ce se încăpățânează a o contrazice. Din păcate, această însușire, singura capabilă să miște ceva în lume, fiindcă numai ea ne împinge spre capătul drumului, îmi lipsește cu desăvârșire. Nu mă pot atașa defi nitiv de o idee, închipuindu-mi că doar ea e vredni ca de nemărginit devo tament. O parte din mine – cea mai antipatică, pentru că e cel mai greu de ținut la respect – se revoltă ori de câte ori aș fi gata să fac declarații de necondiționată admirație, amintindu-mi cât de departe sunt de cuprinderea indispensabilă unei alegeri în deplină cunoștință de cauză. Iar surdina primită astfel de orice afirmație ce se voia neechi voca mă îndepărtează iremediabil de fermitatea fără de care despărțirea apelor de uscat are toate șansele să se prefacă în caricatură. Până și atunci când gândul mi se așază în cuvinte neșovăitoare, lăsând tonica impresie că a ieșit biruitor din confruntarea cu îndoielile, șovăială există întreagă în spațiile albe dintre cuvinte, propoziții ori fraze. De la o vreme, nici nu mai trebuie să intervină: stă cuminte, aparent inofensivă, gata să se confunde cu micile goluri imaculate, dar faptul că o știu acolo, veșnic trează, îmi domolește elanurile și-mi atenuează entuziasmele. Cine are tăria să pretindă, cu sabia lui Damocles deasupra creștetului, că e stăpânul absolut al propriilor gânduri și fapte?” (Autorul)
