La portile imparatiei

    „O parte dintre noi au trăit vremuri grele pe care uneori le mai visam, le povestim sau despre care scriem încă, fără patimă cumplită care i-a cuprins pe profitorii de atunci, care și astăzi ne fac rău, și chiar mai rău decât „pe vremea aceea”, cum se zice. E drept că noi am prevăzut-o într-un fel sau altul, spunând-o celor care se-ncumetau să ne asculte, fără pretenția, Doamne, ferește!, de a ne considera și disidenți, cum o făcură cei menționați mai sus.     Previziunile noastre s-au bazat pe o anume cunoaștere a mersului istoriei, care, cum se știe, se tot repetă, cu mici deosebiri, firește. Oricum, ceva cunoștințe de economie politică nu ne strică nici în zilele noastre, pentru a ne da seama de jocul frecvent al trecerii de la economia politică la politica economică și, mai ales, al trecerilor de la un sistem sau orânduire economică la alta și invers, cum le-am trăit noi: de la capitalism la socialism și viceversa.     Ca un fel de ciudățenie, au rămas considerațiunile despre noul eon sau nouă era (New Age) ale filosofului din Lancrăm, mai ales că acestea s-au realizat abia după căderea comunismului, pe care n-o mai prevăzuse Blaga.” (Alexandru Surdu)     CUPRINS: Prefață 1. De la economia politică la politica economică  2. Problema trecerilor dintre orânduirile economice 3. Lucian Blaga despre noul eon sau nouă era (New Age) 4. Teoria categoriilor la Constantin Noica 5. Logos, cuvinte și rostire 6. Cu Lucian Blaga spre tainițele sufletului românesc 7. Ondulațiunea universală și sufletul românesc 8. Despre Dumnezeu și Transcendenta 9. Vremea judecătorilor 10. Semnificația pentadică a morții în baladă „Miorița" 11. Simularea Apocalipsei 12. Cugetări la margine de drum 13. Mergentheim. La sediul cavalerilor teutoni 14. Vișeul de Sus. La sediul cavalerilor marmatieni 15. La porțile împărăției      Fragment din eseul "Despre Dumnezeu și Transcendenta":       “Platon își plasează cel mai frumos dintre mituri peștera în care se auzeau voci, dar nu erau cele autentice, erau numai ecourile lor, iar pe pereții peșterii, ca un fel de prevestire a cinematografului, rulau umbrele; niște umbre care se mișcau și care vorbeau: servus!, ce mai faci? Numai că era o umbră, iar originalul nu era acolo, originalul era între o sursă de lumină și peretele ecran.     Platon era un făcător de mituri, dar Aristotel a spus foarte bine că și mitologul este un fel de filosof (kai ho philomythos philosophos pos estin). Când conceptul a crescut mare, zicea Hegel, nu mai are nevoie de povești, dar pe vremea lui Platon era binevenită o povestire frumoasă. El a inversat însă situația și a plasat vizualitatea speculativă în peșteră. Acolo însă nu se vedea nimic, dar se auzeau ecourile vocilor, iar la Delfi, când au găsit caverna aceea, se zice că preotul său preoteasă a întrebat: tis ei?, cine ești?, iar ecoul i-a răspuns sy ei, tu ești, cunoaște-te pe tine însuți, adică oglindește-ți sufletul, căci prin acesta vei oglindi, vei speculativa Divinitatea însăși. Ceea ce este în suflet, dincoace de noi, Transcendentalitatea, este reflex, este oglindire, este un ecou al Transcendenței, a ceea ce este dincolo de noi.     Categorial vorbind, Transcendență și Transcendentalitatea, de dincoace și de dincolo de existență, presupun toate supercategoriile autologice, care se spun pe sine, Unum, Totum, Infinitum, Aeternitas, Absolutum. Dacă zici Totul, Totul nu se mai referă la altceva, Totul se spune pe Sine și, mai mult decât atât, când zici Totul, zici și Unul, fiindcă în afară de Tot nu mai este nimic, deci el este și Unul, și Eternitatea, și Infinitul, și este și Absolutul, adică Divinitatea.”