Lantul de aur

Se poate construi o tramă polițistă în marginea ultimei școli filozofice din Atena, închisă de împăratul Iustinian în anul 529, și a celor șapte reprezentanți ai ei, în frunte cu Damaskios? Se poate, răspunde Andrei Cornea, făcând din ultimul episod al filozofiei eline o poveste plină de mistere și de răsturnări spectaculoase care-l ține pe cititor cu sufletul la gură. Prin fața noastră trec locuitori ai fictive Atlantida prinși într-un proiect de creștinare, prinți persani care botează ideile filozofiei în sângele ideologiei, episcopi care, în zorii creștinismului, fac ordine în panteonul grec, discipoli străluciți care apar travestiți că în comediile lui Shakespeare, spectaculoase turniruri intelectuale în care se înfruntă adepții teoriei potrivit căreia lumea e făcută din Nimic cu cei convinși că ființa e eternă… Și un povestitor despre care aflăm abia la sfârșit cine este și cui anume îi deapănă fabuloasa poveste a vieții sale. Ei bine, am spus, noi, filozofii, formăm acest lanț de aur, noi suntem legătura de nedesfăcut dintre cer și pământ, noi suntem, cum s-a spus, «rasa divină»! Dar, atenție, asta n-ar trebui să fie motiv de înfumurare deșartă, așa cum vedem în multe cazuri, căci cinstea se cumpănește cu o mare datorie, pe care cu greu și puțini dintre noi izbutim s-o plătim cumsecade. Și speram să nu se rupă odată cu noi acest «lanț de aur», ci să-l încredințăm pe mai departe celor care vor veni după noi, din generație în generație, pentru ca să nu se piardă de pe lume amintirea a ceea ce-i adevărat, frumos și măreț. - Andrei Cornea