Allan R. Folsom s-a născut pe 9 decembrie 1941, în Boston, Statele Unite. A lucrat ca reporter, redactor, scriitor și producător, a scris scenarii pentru seriale și filme de televiziune. Locuiește în Santa Barbara, California, împreună cu familia sa.
Este unul dintre cei mai bine vânduți autori de romane contemporane, în care suspansul se combină cu finețea analizei și cu îndrăzneala temelor propuse. În Legământul Machiavelli, fostul detectiv John Barron alias Nicholas Marten anchetează pe cont propriu moartea primei sale iubite, petrecută în circumstanțe suspecte. Astfel ajunge să ia urma unui personaj sinistru ale cărui scopuri se dovedesc a fi extrem de ambițioase și mult mai înfricoșătoare decât s-ar fi putut bănui.
În același timp, președintele american este pus în fața unei alegeri capitale de către cei mai apropiați consilieri ai săi, adepți ai unei politici de forță atât față de statele europene, care se opun intervenției armate americane în regiunile fierbinți ale planetei, cât și față de statele musulmane care sponsorizează organizații teroriste. Cei doi protagoniști lupta, de fapt, împotriva aceluiași dușman, care se folosește de orice mijloc pentru a-și atinge scopurile machiavelice.
