Rezumat Legea notarilor publici si a activitatii notariale Nr.36 din 1995 si legislatie conexa Ed.2018
Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 și legislație conexă 2018 INCLUDE ȘI: ● DOCTRINĂ ● JURISPRUDENȚĂ ● ADNOTĂRI Îngrijit de notar public Alin-Adrian Moise, volumul Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 și legislație conexă 2018 reunește în paginile sale o serie de acte normative care vizează cu precădere latura procedurală a activității notariale și care sunt de o importanță ridicată, în condițiile în care reforma din ultimii ani a dreptului privat a condus și la augmentarea considerabilă a izvoarelor în sens formal ale dreptului notarial. Această a treia ediție a culegerii de legislație notarială include, printre actele normative noi, Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1489/2018 privind Procedura de stabilire a schimbului de informații între Agenția Națională de Administrare Fiscală, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (introdus sub art. 160 alin. (8) lit. a) al Codului de procedură fiscală, în temeiul căruia este emisă). Procedura anexă la Ordin stabilește, printre altele, modalitatea în care notarul public poate obține, pe cale electronică, certificatul de atestare fiscală (eliberat de organul fiscal central, iar nu de cel local) necesar dezbaterii procedurilor succesorale ca urmare a ultimelor modificări aduse Codului de procedură fiscală. Însă notabil este faptul că art. 8 alin. (4) al Procedurii prevede urmatoarele: „A.N.A.F. transmite CNARNN – Infonot informațiile cuprinse în lista debitorilor, persoane fizice care înregistrează obligații fiscale restante ulterior publicării acesteia pe site-ul A.N.A.F., în vederea înscrierii în Registrul Național Notarial de Evidență a Creditorilor Persoanelor Fizice și pentru formularea opoziției la partaj sau la donație, după caz” (s.n.). Or, practicianul din activitatea notarială poate remarca rapid din lectura acestei norme faptul că denumirea registrului indicat de text este diferită de cea de la art. 164 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, care vorbește despre „Registrul național notarial de evidență a creditorilor persoanelor fizice și a opozițiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC)”. Apare așadar (pe cale ocolită și printr-o tehnică legislativă cel puțin bizară) noțiunea de „opoziție la donație” și rămâne de urmărit în ce măsură cadrul legislativ se va modifica (și corela cu Codul civil) în vederea explicitării acestei noțiuni, care, cel puțin la prima vedere, ni se pare inoportună și de natură să îngreuneze și mai mult circuitul civil (în beneficiul, foarte discutabil raportat la libertatea contractuală, al unui interes al creditorului fiscal), la fel cum, de altfel, contribuie și toate aspectele semnalate de noi în prefețele la edițiile anterioare, aspecte care, din păcate, sunt în continuare la fel de îndepărtate în a-și găsi o rezolvare.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Legea notarilor publici si a activitatii notariale Nr.36 din 1995 si legislatie conexa Ed.2018?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Legea notarilor publici si a activitatii notariale Nr.36 din 1995 si legislatie conexa Ed.2018 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.