Intr-o noapte de iarna, Maria Stanciu, eleva in clasa a XII-a a Colegiului National "Scarlat Demetrescu", se sinucide aruncandu-se in fata unui tren. Vlad Dinu, colegul de clasa al Mariei, ajunge in posesia jurnalului fetei si dezvolta o curiozitate puternica fata de motivul din spatele gestului ei. In curand, insa, un lant de morti infioratoare, aparent accidentale, ii vizeaza, unul cate unul, pe fostii ei colegi. Vlad ajunge sa fie prins intr-un joc periculos, in care trebuie sa afle cine este criminalul, inainte ca acesta sa ajunga la el si la restul colegilor lui. Insa socul absolut are in momentul care observa ca toate indiciile duc spre... Maria Stanciu.
In acel moment i-am cuprins talia cu ambele brate si am lipit-o de mine. Nu s-a impotrivit. Corpul ei cald, pieptul ei lipit de al meu, coatele ei care acum erau pe umerii mei si palmele care ofereau aceeasi atingere fina pe spatele capului. Totul se simtea extraordinar. Atat de bine, incat imi parea rau ca este prima data cand fac asta. Pentru face inima sa bata mai tare si-a lipit fruntea de fruntea mea. "Am nevoie de tine," mi-a declarat Maria, uitandu-se la mine cu sprancenele putin ridicate si ochii mari. Am dat usor din cap. "Vreau sa ma ajuti sa termin ce am inceput." In acel moment am tresarit. Fruntea mi s-a incruntat instant. Am eliberat-o din bratele mele si am facut un pas subtil in spate. O suspiciune minuscula s-a nascut in interiorul meu. "Cum adica?" am intrebat eu pe o voce baritonala, serioasa, cu spatele deja incordat. In acel moment, ea mi-a facut un semn cu degetul, sa ma uit in spate. Uitandu-ma, am vazut doua cadavre care se balanganeau pe propriile picioare, exact ca niste zombie. Serban si Teodora.
