După un volum dialogic (Cu alte cuvinte – 2018), în care Andrei Gâzsi conversă de la egal la egal cu umbrele unor mari reprezentanți ai poeziei romane și universale, a urmat un al doilea (Câte o scrisoare poștală pe lună, Școala ardeleană – 2019), care cuprinde scrisorile adresate de un pușcăriaș mamei sale, în fapt, un soi de cuprinzătoare metaforă a libertății, poetul nostru revine propunând un soi de cântec al devenirii personale prin intermediul unui concept, Liziera fiind în același timp interval și limită.
