Love si luck. O calatorie norocoasa prin Irlanda

De la autoarea romanului de succes, bestseller New York Times, Love & Gelato Sa călătoriți prin Irlanda este o experiență unică. Fiindcă ai de-a face cu un tărâm fermecat, așteaptă-te să ți se întâmple tot felul de Iucruri neprevăzute și minunate. Trei adolescenți pornesc într-o inedită călători prin Irlanda și desoperă, treptat câte de multe lucruri îi leagă și cum se poate vindeca un suflet rănit.   Addie vizitează Irlanda, supranumită insula de Smarald, cu ocazia extravaganței nunți a mătușii sale. Astfel, spera să-și ia gândul de la o decizie neinspirată, în urma căreia s-a ales cu inima franță. Dar lan, fratele ei preferat, nu vrea să o lase să-și uite greșeala, iar pisălogeala lui duce la certuri între ei doi, altădată nedespărțiți. Când fata descoperă un ghid de călătorie neobișnuit, Irlanda pentru cei cu inima franță, uită pentru o vreme de zbuciumul ei și de criticile lui lan. Apoi totul ia o întorsătură neașteptată. Fata se trezește că face turul Insulei de Smarald în cea mai mică mașină din lume, împreună cu lan și cu amicul lui, simpaticul Rowan. Pe măsură ce străbat dealuri înverzite și întâlnesc castele parcă desprinse din povești, Addie spera ca ghidul ei de călătorie o va ajuta să depășească suferința și să-și recapete încrederea în sine.   Fanii volumului Love & Gelato se vor delecta cu această poveste despre dragoste, prietenie și festivalul muzical irlandez Electric Picnic. Love & Luck este o achiziție necesară pentru toate rafturile cărților de dragoste destinate adolescenților. - School Library Journal   Asezonată cu minunate descrieri ale artei și arhitecturii renascentiste, cartea de față este un pariu câștigat pentru fanii poveștilor de iubire și ai călătoriilor savurate din fotoliu. - Kirkus Reviews Fragment din romanul "Love și luck. O călătorie norocoasă prin Irlanda" de Jenna Evans Welch: "Am presupus că, odată ajunși pe șosea, câteva chestiuni aveau să se lămurească. De pildă, ce aveau în comun un obiectiv turistic din nordul Irlandei cu trupa muzicală preferată a fratelui meu? Dar, în loc să-mi explice, Ian a scos din rucsac o hartă a Irlandei, imensă și mâzgălită. Rowan i-a dat cutia cu cereale și au început amândoi să țipe unul la altul. Nu erau țipete furioase, ci vesele; comunicau așa fiindcă era necesar, din cauza muzicii zgomotoase - după cum explicase Rowan, butonul pentru reglarea volumului lipsea -, și, de asemenea, pentru că erau entuziasmați. Era ca și cum amândoi ar fi ținut în ei un lung șir de lucruri nespuse, iar acum, când în sfârșit se aflau față-n față, trebuiau să se elibereze, în caz contrar, riscând să piară. Rowan s-a dovedit la fel de obsedat de muzică precum Ian, ba poate chiar mai mult. În doar zece minute vorbiseră despre:  • un muzician de prin anii '80 - Bruce nu-știu-cum -, faimos pentru simfoniile lui la chitară, care solicitau prezența pe scenă a peste treizeci de chitariști odată • dacă minimalismul este sau nu caracteristica unui muzician cu adevărat mare • o chestie numită „violența punk”, despre care Rowan susținea (iar Ian l-a aprobat entuziast) că reprezintă opusul firesc al genului synth-pop, apărut în primii ani de existență ai postului MTV • motivul pentru care termenul indie nu mai înseamnă nimic în zilele noastre, când casele de producție scot trupe indie pe bandă rulantă  Încercam să-l ascult pe Ian, care era în largul lui, și, pe de altă parte, să nu fac un atac de panică de fiecare dată când priveam șoseaua. Rowan era genul de șofer care înspăimântă orice părinte. Gonea cu o viteză infernală și părea să aibă o metodă supranaturală de a decide care curbe nu solicitau să rămână pe banda lui. Însă doar eu îmi făceam griji. Tonul entuziasmat al lui Ian tot urcă, până când a ajuns pe acoperișul mașinii. Fratele meu oscila între diversele lui feluri de foială: ba bătaia din genunchi, ba bătea darabana, ba își răsucea părul pe degete. N-ar fi trebuit să-mi explice câteva lucruri?”