Cele mai bune mărturii și surse de cunoaștere a istoriei sînt epistolele. Acestea pot oferi o imagine foarte limpede a unor vremuri demult apuse, pot delimita teritorii și pot reflecta în detaliu viața oamenilor de acolo, cu bucuriile și nevoile, cu temerile și speranțele lor. În romanul său epistolar, o mostră de istorie contrafactuală, Ovidiu Pecican reușește să reconstruiască Moldova veacului al XVII-lea, o altă lume, diferită de cea despre care citim în cărțile de istorie, și totuși extrem de familiară. Scrisori din focul luptei, solicitări oficiale la domnie, dar și corespondența personală, din care nu lipsesc ibovnice, tămăduitoare, hatmani, cronicari, stăreți și multe alte personaje ce devin nemuritoare prin răvașe. Fidel graiului moldovenesc din secolul al XVII-lea, autorul zugrăvește o frescă în epistole a unei lumi care n-a fost, dar așteaptă să fie descoperită.
