Rezumat Lumea crestina, o lume in agonie – M. Horodniceanu
În vremurile pe care le trăim, oamenii sunt aruncați prin închisori, ei fiind nevinovați, iar în fața învinuirilor ce li se aduc, oricâte dovezi ar aduce că sunt nevinovați, ele nu sunt luate în considerare și astfel ei intră stare de suferință extrem de greu de suportat. Pe această cale, ei se îmbolnăvesc și-și pierd viața, unii dintre ei, fie în închisori, fie după eliberare. La prima vedere, suferința lor este nejustificată, fiindcă nu se judecă după legile societății în care trăim, însă, există un alt mod de a judeca lucrurile și mai ales viața oamenilor, judecata după legile duhovnicești adică, după legile date oamenilor de către Dumnezeu, prin Sfintele Scripturi, în care ni se spune că Dumnezeu se milostivește de cei ce-și recunosc păcatele și-I cer iertare, de aceștia se milostivește până la al miilea neom. Iar pentru cei ce păcătuiesc și nu se pocăiesc, Dumnezeu îi pedepsește pe urmași până la al șaptelea neam. La prima vedere, ni se pare că Dumnezeu este nedrept, întrebarea este: cine ne poate învrednici să cunoască pedagogia lui Dumnezeu cu care lucrează asupra oamenilor? Nimeni! Sfintele Scripturi trebuie respectate și nu comentate, ele au la bază credință, nu rațiunea! Cunosc un caz al unei persoane cu un caracter integru și cinstit, dar, cu câțiva ani în urmă, a fost învinuit că și-a însușit multe milioane de euro, pe cale necinstită, el fiind într-un post în fruntea unui județ. Acest om a suferit îngrozitor, el fiind nevinovat, dar nu și părintele lui, care a fost securist în timpul regimului comunist, el a participat la prinderea partizanilor din munții Dornei. Nu pot să nu mă întreb, oare nu le-a ajuns legea lui Dumnezeu care pedepsește până la al șaptelea neam?! Voi cum treceți prin asemenea încercări? Cercetați viața părinților creștini și suferiți cu demnitate pentru păcatele lor, pentru că prin suferința voastră puteți să-i scoateți din focurile iadului și vouă să vi se ierte păcatele care s-ar putea abate asupra copiilor voștri. Orice creștin trebuie să-și caute un duhovnic bun și să asculte de el, atunci când îl părăsește pe diavol și se întoarce la Dumnezeu, nimic să nu întreprindă fără sfatul duhovnicului. Sfinții părinți ne spun că ascultarea este mai puternică decât postul sau rugăciunea. Astfel, lupta de eliberare de sub influența diavolului, fără ascultare de duhovnic și fără ajutorul lui Dumnezeu este un pericol de moarte. Fragment din cartea "Lumea creștină, o lume în agonie" de M. Horodniceanu: "Sufletul este creat de Dumnezeu, el reprezintă întreaga ființă a omului, privită din două puncte de vedere, cea pământească și cea cerească; în viața pământească, sufletul participă la tot ce face omul, bine sau rău; legătura intimă dintre trup și suflet îi face părtași la influența reciprocă, se poate merge până acolo încât sufletul să sfințească trupul, sau trupul să-l influențeze material pe suflet. Având în vedere că omul se compune din trup și suflet, responsabilitatea în fața lui Dumnezeu este a amândurora: așa cum sufletul nu se poate pocăi fără trup, adică după moarte nu există iertare pentru suflet, fiindcă-i lipsește trupul, tot așa și la judecata lui Dumnezeu corpurile vor învia, pentru ca judecata să se facă în starea în care au păcătuit, sau în starea în care s-au sfințit. Iar valoarea sufletului este așa de mare, în fața lui Dumnezeu, încât el nu poate fi cumpărat cu toate averile pământești. Iată ce ne spune psalmistul David: „Nimeni nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preț de răscumpărare, căci răscumpărarea sufletului este prea scumpă și niciodată nu se va putea face. Ca să rămână cineva pe totdeauna viu și să nu vadă niciodată moartea” (Ps. 48/7:9). Sau: „Cine este omul ca să trăiască și să nu vadă moartea și să-și izbăvească sufletul său din mâna iadului?” (Ps. 88/47). Pericolul mare este pentru cei ce nu cred în existența sufletului și, deci, nu țin seama de respectarea poruncilor și că ei nu cred că mai există viață și după moarte, pentru ei totul se reduce la îndestularea și trăirea cu intensitate a acestei vieți, ei nu cred că viața pe pământ este trecătoare; aceia vor pierde totul, pentru că prin propria lor nesăbuință și-au pierdut sufletul."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Lumea crestina, o lume in agonie?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Lumea crestina, o lume in agonie și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.