Când au spus că nu e bun statul condus de un monarh uns de Dumnezeu prin ierarhii Bisericii, pentru că naște interminabile conflicte religioase și abuz de putere, i-am crezut. Când ne-au spus că cel mai bun pe lume e statul condus de parlamentarii aleși liber de popor, neinfluențați de credințe străvechi, i-am crezut. Când au spus că legile votate de parlamentari nu au a se întemeia pe Scripturi, ci pe libertatea omului condus de rațiune, pentru că ea singură e „sfântă” și inalienabilă, i-am crezut. Când ne-au spus că drepturile omului sunt temelia unui stat modern, i-am crezut și i-am urmat. Am avut state laice, cu legi și mai laice, și drepturi care se multiplică până intră în conflict unele cu celelalte. Legile, cu timpul, le-am gândit cu rațiunea noastră autonomă din ce în ce mai departe de legile date de Dumnezeu și tot cu timpul am ajuns să observăm, puțini, câți mai credem în Domnul, că ele, legile, ajung să nu mai distingă între alb și negru, bine și rău, sus și jos. Ca încet, pe negândite, parlamentarii aleși de noi ajung să legifereze fărădelegea. Iar acum, după mult timp de la detronarea, decapitarea sau castrarea de putere a tuturor monarhilor Europei, tot ei ne spun, deocamdată cu surdină pusă, îndeajuns de finut încât să ne obișnuim cu viitorul, că nu noi, poporul, trebuie să conducem prin vot. Nu. Noi, poporul prost, trebuie să ascultăm de elite, pentru că ele, elitele, știu. Și tot ele trebuie să ne pună un soi de monarhi, pe care să îi schimbe din patru în patru ani, și tot ele să ne voteze legi, pentru binele nostru. Dacă votul nostru nu corespunde cu alegerea lor, votul se reia până când iese cum trebuie. Cât despre drepturi, e complicat, pentru că ei voiesc drepturi, dar nu pentru căței… - Cristian Curte
