De câțiva ani îmi pare că în Biserică se strecoară, tiptil, un duh al lumii care cinstește trupul. Dar nu trupul îndumnezeit, ci carnea păcătoasă în sine. Sigur, nu e vorba de lauda patimilor. Nu încă... Ispita e mult mai subțire și vine la noi prin cultul nemăsurat pe care postmodernitatea îl aduce sănătății. Fără un orizont transcendent, prăbușit cu totul aici, pe pământ, omul de acum nu are altceva de făcut decât să conserve, atât cât poate, lumea și clipa. Pentru el orice curgere este un pas spre moarte, dincolo de care se întinde doar neființa. Așa că e musai să rămână pururi tânăr, să fie prins în febra terapiilor anti-aging, să practice idolatria sportului și să aibă obsesia mâncărurilor eco. Nu că nu ar fi bine să ne nemurim, să punem trupul la treabă și să prețuim bucațele așa cum ni le-a lăsat Domnul. Dar aici e vorba de o mutare de accent, de la suflet la trup și de la Dumnezeu la lume. Încet, fără să ne dăm seama, nu vom mai vorbi de boală ca despre o cale spre despățimire îngăduită de Sus, iar metaniile vor fi înlocuite de tracțiuni și exerciții la sală. În final ne vom alinia și noi la „trendul" planetar, călărind gloaba bunăstării în templul consumului. Un templu pe care Crucea nu are cum să stea. Și unde nu e Cruce nu e nici Înviere... - Cristian Curte
Compară prețurile și alege oferta
Se încarcă ofertele din librării…
