PDF

Cartea Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019 PDF

de * * *

Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019, * * * – copertă

Cauți Cartea Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019 PDF de * * *? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019 - * * *

În zilele lui octombrie, când pelerinii așteaptă la rând pentru a se închina sfinților Parascheva de la Iași și Dimitrie cel Nou de la București, presa în general și tutării în particular se întreabă mereu, malițios – de ce stau oamenii atâția la rând, ore în șir, pe frig, uneori și pe ploaie, când moaștele sunt acolo tot anul? Explicația e simplă, dar de neacceptat pentru omul confortului. Pelerinii fac asta pentru că știu că punerea trupului într-o lucrare duhovnicească le spiritualizează până și carnea, după cum înrobirea sufletului cu o lucrare carnală ajunge să materializeze până și sufletul. Latura noastră pătimitoare obișnuiește să se lipească de ceea ce îi oferim, fie cer, fie pământ. Dacă ne aruncăm cu totul, trup și suflet, spre rugăciune, atunci vom fi rugăciune cu totul – trup și suflet. Și dacă această ațintire a noastră este atât de fierbinte, atât de tare încât să biruiască foamea sau oboseala sau durerea, atunci noi ca întreg, trup și suflet, vom ajunge ca o săgeată trasă spre adâncul dumnezeirii. Încet, cu răbdare, o astfel de ne-voință ne eliberează de tot răul pe care-l facem fără să-l dorim. Cine e în stare să îndure ceasuri întregi la rând la Cuvioasa Parascheva, uitând de frig și de foame și de durerea spatelui, va fi în stare să uite de un gând de curvie care se ițește din dosul unui ecran sau al unei făpturi atrăgătoare pentru că e în stare să aleagă iubirea în locul plăcerii. În fond, ca să îl pomenim pe Sfântul Maxim, totul se rezumă la un curaj simplu și complet neactual – cine ia taurul de coarne pentru a sparge eternul cerc uman al goanei după plăcere și fugii de durere? Pelerinul adevărat e sigur un astfel de om… - Cristian Curte, Editorial Ne-voință

Cauți Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019 în format PDF? Gândește-te la * * *.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că * * * a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care * * * a investit-o în Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019

Cine a scris cartea Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019?

Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019 a fost scrisă de * * *.

Câte pagini are Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019?

Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019 are 62 de pagini.

Unde găsesc Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019 în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019?

Compară prețurile pe pagina cărții Lumea Monahilor. Nr.148 Octombrie 2019 sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de * * *

Ai mai jos lista de cărți scrise de * * *. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.