PDF

Cartea Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim PDF

de Auxentios al Foticeei

Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim, Auxentios al Foticeei – copertă

Cauți Cartea Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim PDF de Auxentios al Foticeei? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim - Auxentios al Foticeei

Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim. Studiu asupra ritului Focului Sfânt din Biserica Sfântului Mormânt În fiecare an, de peste douăzeci de veacuri, în Sâmbăta Mare, la Mormântul Domnului din Ierusalim are loc aprinderea Luminii Sfinte. Este minunea care însoțește până la sfârșitul timpului sărbătoarea ortodoxă a Învierii lui Hristos. Cu toate acestea despre ea s-a scris prea puțin.   Această lacună o umple strălucit cartea de față - un studiu de excepție reprezentând teza de doctorat susținută în California de un teolog american convertit la Ortodoxie, actualmente episcopul Auxentios al Foticeei.   Lucrare de autentică rigoare științifică, cartea de față prezintă în premieră o exhaustivă și exemplară analiză și interpretare istorică, liturgică, dogmatică și mistică a unui mult discutat fenomen care a marcat profund întreaga viață și spiritualitate ortodoxă, imprimând-o cu sigiliul unei inconfundabile și absolut unice „metafizici a luminii”. Disertație solidă, lectură incitantă, abordare modernă (dincolo de fetișizare ori denigrare) a unei teme provocatoare, cartea Preasfințitului Auxentios se recomandă de la sine oricărui cititor interesat în Ortodoxie.

Cauți Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim în format PDF? Gândește-te la Auxentios al Foticeei.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Auxentios al Foticeei a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Auxentios al Foticeei a investit-o în Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim

Cine a scris cartea Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim?

Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim a fost scrisă de Auxentios al Foticeei.

Câte pagini are Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim?

Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim are 222 de pagini.

Unde găsesc Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim?

Compară prețurile pe pagina cărții Lumina Sfântă de Paște de la Ierusalim sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Auxentios al Foticeei

Ai mai jos lista de cărți scrise de Auxentios al Foticeei. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.