Lupul jucător de poker a câștigat în 2014 Trofeul Arthur Antonia locuiește cu bunica ei într-o casă mititică, pe o stradă din București. Vecinul lor, Gică Mielușeanu, are o casă mare, cu grădina și pitici. Ei, și domnul Mielușeanu ar fi trăit liniștit, dacă micuței Antonia nu i-ar fi plăcut să facă din când în când pe detectivul. Situația ia o întorsătură periculoasă când vecinul află de preocupările micuței, dar un lucru e sigur: cât ai fi de lup, nu e bine să te pui cu o fetiță deșteaptă și cu bunica ei care s-ar putea să nu fie chiar o bunicuță obișnuită. Fragment din cartea "Lupul jucător de poker" de Irina Dobrescu: ”Un lup trebuie să mai și muncească uneori. Al nostru avea multe activități, dar el se consideră de meserie „jucător de poker". Era o treabă oarecum de rutină, umbla prin cazinouri, adulmecă, juca și câteodată câștigă - nu prea mult, să nu bată la ochi. Dar nici prea puțin. Asta va face lupul după episodul cu fabrica de ciocolată și după o cină la Capsa. Ore întregi de muncă, pe care însă n-avem cum s-o studiem împreună - copiii nu au voie în cazinou. Îl vom aștepta așadar la poartă. E un băiețel cu cățelușul lui acolo, care-și așteaptă și el tăticul, și poate fi amuzant, mai ales că are un pachet de cărți de joc. (Numai pentru cei care vor să învețe poker!) — Hai să-ți explic regulile, Rex. Primești cinci cărți, și eu la fel. Apoi ai voie să schimbi, o dată, trei cărți - maximum! Ideea e că trebuie să-ncerci să faci tot felul de combinații. Îți pot ieși mai slăbuțe, ca astea, sau mai șmechere, depinde de noroc. Înțelegi? Uite ordinea lor. Apoi licitezi. Aici e tot schepsisul. Fii atent! Băiețelul se aplecă și începu să-i șoptească la ureche cățelușului. Părea atât de interesant ce zicea, că orice copilaș ar fi vrut să afle secretele alea. S-ar fi dus glonț la părinții lui să le ceară să i le explice. — Zi și tu dacă nu e un joc tare! încheie el. — Merge, veni răspunsul. — Hai să jucăm!”
