„Luxul indiferenței nu este, la Dorin Tudoran, o determinare a poziției ființei sale în lume. Ci un titlu de noblețe și un privilegiu pe care și le-a câștigat, la senectute, eroic, în lungile și austerele, extenuantele lui războaie pentru demnitate, libertate și adevăr, atât în propria lui Casă, cât și în Cetate. Luxul indiferenței lui Dorin Tudoran nu semnifică moleșeala aurită a nobilului izolat în castelul său, ci blazonul de pe scutul însângerat al cavalerului care a supraviețuit unei cruciade.” Vasile Gogea * * * „La fel ca în anii ’70, când poetul Dorin Tudoran a pornit, de unul singur, o luptă fără sorți de izbândă cu regimul, de pe urma căreia avea să ajungă în exil, după o grevă a foamei care era să-l coste viața, și acum Tudoran e singur. Nu cauta alianțe tactice și nici nu se bizuie pe eventualii amici de idei, din cauză că detestă corurile intelectuale ale parerologilor basiști, care i se par jalnice și, mai ales, opuse ideii de intelectual independent, la fel cum are o părere la fel de proastă și despre parerologii de orientare pontistă. Singura lui slăbiciune, care-l face să-și păstreze o undă de optimism, e țara lui, din care a plecat în exil, fiindcă atunci nu voia s-o vadă pradă a mafiotismului ceaușist, iar azi nu acceptă s-o vadă victima prăduită a noilor mafii politice.” Cristian Teodorescu, Cațavencii, 6 iulie 2015
