Acesta este „romanul” ultimului Caragiale, Mateiu. Un demers insolit, împletire de autentic, imaginație și verosimil pe scenabelle epoque a lumii dîmbovițene. O lume urmărită atît din exteriorul, cît și din interiorul unui cuget aparte, cugetul „celui mai reacționar scriitor român”. Personajul este unul cu totul special, semeț, nonconformist, dificil de acceptat. Tînăr, își țese cu obstinație modul de existență și înfățișarea de veritabil dandy, scandalizîndu-și filistinii contemporani, în frunte cu celebrul său tată. Matur, se izolează în ținută și trufie, ajungînd personalitatea cea mai ciudată a Bucureștiului interbelic. Devine, din bastardul „berarului” Caragiale, urmașul conților transilvăneni pe care-i adoptase. Își trăiește ultimul deceniu în casa boieroaicei Marica Sion, cîrpind moșia acesteia din Băragan, pe care se încăpățînează să o transforme într-o adevărată seniorie. Acum, prin toată ființa, demonstrează ceea ce dorise: noblesse, elegance, style. Aproape că se rupe de vremea lui, vremea în care „aleșii vulgului încep să îmbaloșeze totul”. Tînjea după România dinainte de primul război, așa cum tînjesc unii dintre noi după România dinaintea celui de-al doilea.
