PDF

Cartea Ma vie. E-mailuri pentru BB PDF

de Gena Georgescu Gligor

Ma vie. E-mailuri pentru BB, Gena Georgescu Gligor – copertă

Cauți Cartea Ma vie. E-mailuri pentru BB PDF de Gena Georgescu Gligor? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Ma vie. E-mailuri pentru BB - Gena Georgescu Gligor

La îndemnul familiei, dar şi al colegului şi prietenului dr. Alexandru Drafta (noi, colegii, îi spuneam Bebe, scris BB) povestesc în această carte viața mea după cei șase ani de studenție la medicină, prilej de retrăire a amintirilor. Ceea ce scriam trimiteam, noaptea târziu, prin e-mail lui BB. Pentru noi, cei care am trăit în timpul unei puteri despotice, au fost ani de exil nesfârşit. Pe atunci, pe lângă lipsuri incredibile, cea mai dureroasă, cea mai crâncenă era lipsa de libertate. Am dezvăluit în carte realități ale acelor vremuri, în special pentru tinerii medici de azi. Ei au acum libertate şi trebuie s-o aprecieze. Ştiu însă de la studenții mei că mulți învață medicina, dar sunt deciși să o practice în alte țări. Îi înțeleg, îi atrag condițiile din țările occidentale, veniturile mai mari. Numai că şcolarizarea lor a fost plătită din banii noştri... Și cum aici, acasă, e o lipsă acută de medici, mă întreb de ce servim pe tavă specialişti altor țări? Ar trebui o lege care să instituie pentru absolvenții de medicină un stagiu de 2-3 ani în țară, nu ca mine 10, care să compenseze cheltuielile statului cu formarea lor ca medici.

Cauți Ma vie. E-mailuri pentru BB în format PDF? Gândește-te la Gena Georgescu Gligor.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Gena Georgescu Gligor a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Gena Georgescu Gligor a investit-o în Ma vie. E-mailuri pentru BB.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Ma vie. E-mailuri pentru BB

Cine a scris cartea Ma vie. E-mailuri pentru BB?

Ma vie. E-mailuri pentru BB a fost scrisă de Gena Georgescu Gligor.

Câte pagini are Ma vie. E-mailuri pentru BB?

Ma vie. E-mailuri pentru BB are 274 de pagini.

Unde găsesc Ma vie. E-mailuri pentru BB în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Ma vie. E-mailuri pentru BB?

Compară prețurile pe pagina cărții Ma vie. E-mailuri pentru BB sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Gena Georgescu Gligor

Ai mai jos lista de cărți scrise de Gena Georgescu Gligor. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.