Isi da seama, cu fiecare clipa, cum o pierde pe Madona - cum ramane, mic si slab, in el si in umbra uriasului din biroul capitonat, care nu va sovai - de dragul visului ce il framanta si nu il lasa sa doarma - sa treaca peste el si peste lacrima speriata a Madonei, tot asa de nepasator. Nu era un simplu gand indaratnic de batran maniac ci o scriptura care trebuia sa se indeplineasca, peste oameni si mai presus de durerile lor, ramase mici in inimi slabe.
Octav intelesese, cum o privea atunci, printre lacrimi, ca Madona incepe sa moara pentru el...
