Magia in istoria intelectuala a Europei

A vorbi despre magie în context cultural european reprezintă în primul rând o tentativă de reconsiderare a celei mai enigmatice și înfloritoare arte din Evul mediu și Renaștere. Născută încă din antichitate, deci cu mult înaintea misteriosului ev mediu, magia s -a dovedit a fi, prin mulțimea de practici și credințe ce le acoperea, prea prodigioasă pentru a fi lăsată să domnească în voie alături de artele liberale. Interzisă sau condamnată, neînțeleasă sau nesăbuit întrebuințată, magia are nevoie înainte de toate de o redefinire și o repoziționare în raport cu celelalte arte - obiectiv pe care această lucrare și -l propune, nu într-un mod părtinitor, ci în chip cât mai fidel realităților culturale și istorice proprii epocilor considerate. Însemnătatea de care magia s -a bucurat în rândul erudiților antici și medievali este obiectivul studiului de față. Modul în care elita intelectuală a trecutului s -a raportat la practicile magice formează un corp de dovezi elocvente care contribuie la susținerea scopului mai sus enunțat. Astfel că Dante acceptă influența constelațiilor asupra destinului uman; Pico della Mirandola afirmă că nicio știința nu a adus o dovadă mai sigură a divinității lui Hristos decât știința magică și cabalistică... Albert cel Mare avea încredere în puterile miraculoase ale pietrelor prețioase care vindeca ulcere, combat otrăvurile, împacă inimile oamenilor și câștiga bătălii, în vreme ce un Roger Baco n ar fi considerat că scopul științei experimentale este atingerea unor rezultate magice. Îngemănarea magiei cu știința este evidentă, însă acest lucru trebuie știut având în minte faptul că la vremea respectivă granițele erau cu mult mai largi, iar ceea ce noi înțelegem azi că știința putea la fel de bine să facă obiectul magiei. Amestecul acesta fecund și prolific a condus în cele din urmă la înflorirea științei în detrimentul magiei, vechile forme de manifestare fiind redefinite în acord cu noile mentalități.