Mai ciudat decat ne putem imagina

     Secolul XX ar trebui să ne fie cunoscut: Primul Război Mondial, Marea Criză, al Doilea Război Mondial, Secolul American și căderea Zidului Berlinului. Dar povestea aceasta nu ne conduce spre lumea în care trăim acum, acest secol XXI amețitor, prinși într-o rețea a supravegherii constante, a concurenței nejustificate, în mijlocul unui tsunami de lucruri mărunte și de ocazii nesperate.     A venit momentul, prin urmare, pentru o nouă perspectivă. Avându-l pe John Higgs ghid, ieșim de pe calea bătută și cutreierăm prin unele cotloane mai puțin luminate ale secolului XX, explorând  teritorii cunoscute și mai puțin cunoscute, descoperind abordări inedite în drumul nostru către prezent. Călătorim în compania unora dintre cei mai radicali artiști, oameni de știință, genii și excentrici ai epocii. Aceștia ne arată că marile inovații (relativitatea, cubismul, mecanica cuantică, postmodernismul și matematica haosului) nu sunt niște orori abstracte, imposibil de înțeles, ci borne importante care ne conduc spre lumea în care trăim.     John Higgs ne prezintă o istorie alternativă a celui mai ciudat dintre secole. Ne arată cum universul elegant și previzibil al epocii victoriene a devenit din ce în ce mai cețos și nesigur și cum am descoperit că lumea noastră nu este doar mai ciudată decât ne-am imaginat ci, pentru a folosi cuvintele astrofizicianului sir Arthur Eddington, „mai ciudată decât ne putem imagina“.     Fragment din volum:       “În perioadele de restriște ale istoriei, unui individ i se poate întâmpla să fie conservator, apoi radical periculos, ajungând, până la urmă, un reacționar incomod, și toate astea fără a-și fi schimbat măcar o dată ideile. Cam asta i s-a întâmplat și Măriei Stopes, o englezoaică pasionată de paleobotanică, în primele decenii ale secolului XX.     Mama ei, Charlotte Carmichael Stopes, specialistă în opera lui Shakespeare, a fost prima femeie din Scoția care a obținut un atestat universitar. Și asta într-o vreme în care femeilor nu le era permis să participe la cursuri sau să aibă diplome universitare. Charlotte a elaborat multe lucrări academice despre Shakespeare, dar cartea cu cel mai mare succes a fost British Freewomen: Their Historical Privilege (Femeile libere din Marea Britanie: privilegiul lor istoric), apărută în 1894, o sursă de inspirație pentru mișcarea sufragetelor din secolul XX. Charlotte a fost o feministă convinsă și a militat pentru dreptul femeilor de a vota.     Spre deosebire de mama ei, Mărie Stopes nu părea să aibă, la început, o aplecare spre viața academică. Și-a început educația formală abia la 12 ani, când a fost trimisă la un internat înființat de către sufragete, în Edinburgh. Dar, în ciuda startului întârziat, s-a dovedit sârguincioasă și a ajuns să se înscrie la Institutul Botanic de la Universitatea din Munchen. Acolo, a fost singura femeie printre 5000 de bărbați. Apoi, la vârsta de 24 de ani, a depășit realizările academice ale mamei sale și a obținut titlul de doctor. Dr. Stopes a devenit expertă în fosilele vegetale și se părea că viața ei urma să fie dedicată studiului cărbunelui.     Asemenea mamei sale, Mărie credea cu convingere în educația femeilor și în egalitatea politică. Dar, în timp ce Charlotte susținea activismul radical promovat de Emmeline Pankhurst, Mărie le preferă pe sufragetele mai conservatoare.”