Icoana Maicii Domnului de la Kazan este cea mai cinstită icoană făcătoare de minuni de pe întreg cuprinsul Rusiei. Practic, o întâlnești în fiecare casă de creștin. Începând cu Botezul, vestita icoana îl însoțește pe credincios în toată viața sa. Socotită în Rusia cel mai prețios dar de nuntă, e oferită mai ales mireselor. Până la Revoluția bolșevică, în vastul imperiu de la Răsărit se aflau peste zece milioane de icoane ale Maicii Domnului de la Kazan. La ajutorul ei au alergat nu doar oamenii simpli, ci și marii dregători, cnejii și împărații Rusiei. Ca o apărătoare de obște, icoană a dăruit în nenumărate rânduri biruință asupra vrăjmașilor dreptei credințe. În cinstea ei s-au înălțat în Rusia sute de biserici și catedrale.
Orice om cuprins de boală, lovit de vreun necaz sau care întâmpină dificultăți în problemele de zi cu zi, în viața personală, să se roage Maicii lui Dumnezeu. Fără doar și poate, va primi ajutor neîntârziat. Cartea de față este, de la un cap la altul, o mărturie în privința acestui fapt...
