Maine e o noua zi

Brett Bohlinger pare să aibă totul: slujba perfectă, un apartament spațios și un iubit extraordinar de chipeș. Una peste alta, o viață de vis. Până când mama ei iubită moare, lăsând în testament o clauză importantă: pentru a-și primi moștenirea, Brett trebuie să atingă mai întâi țelurile de pe listă cu lucruri de făcut în viață, pe care ea a alcătuit-o când era o fată naivă de paisprezece ani. Îndurerată, Brett înțelege cu greu decizia mamei – visurile din copilărie nu seamănă deloc cu ambițiile ei de la vârsta de treizeci și patru de ani. Unele par imposibile. Cum ar putea ea să aibă o relație cu un tată care a murit acum șapte ani? Alte țeluri (Să fiu o profesoară extraordinară!) i-ar impune să-și reinventeze întregul viitor. Pe măsură ce Brett pornește într-o călătorie uimitoare în căutarea visurilor ei adolescentine, un lucru devine clar: uneori, cele mai plăcute daruri ale vieții se găsesc în locurile cele mai neașteptate.   O poveste minunată, emoționantă, care ne amintește să ne trăim viața din plin. - Cecelia Ahern, autoarea bestsellerului P.S. Te iubesc   Nu ratați remarcabilul volum de debut al lui Lori Nelson Spielman, un roman emoționant despre transformare și încredere... Mâine e o nouă zi este o poveste spusă cu căldură, din inimă. - Sarah Addison Allen   Romanul de debut al lui Spielman este fermecător. - Kirkus Reviews   Irezistibil! Tot ce-ți poți dori de la o carte de ficțiune pentru femei. Un roman inteligent, amuzant, emoționant, o carte pe care n-o poți lăsa din mână. - Susan Elizabeth Phillips Fragment din romanul "Mâine e o nouă zi" de Lori Nelson Spielman: "- „Dragă Brett, Dă-mi voie să încep prin a-ți spune cât de rău îmi pare pentru tot ce a trebuit să înduri în ultimele patru luni. Ai fost coloana mea, sufletul meu și îți mulțumesc pentru asta. Nu voiam să te părăsesc încă. Noi aveam atât de multă viață și dragoste rămasă, nu-i așa? Dar tu ești puternică, vei rezista, chiar vei prospera, deși nu mă crezi acum. Știu că azi ești tristă. Lasă această tristețe să stea cu tine o vreme. Îmi doresc să fiu acolo să te ajut să treci peste această perioadă de suferință. Te-aș îmbrățișa și te-aș strânge până abia mai poți respira, exact cum făceam când erai mică. Sau poate că te-aș scoate la prânz. Am găsi o masă confortabilă la The Drake și mi-aș petrece toată după-amiaza ascultându-ți temerile și necazurile, mângâindu-ți brațul ca să știi că îți simt durerea". Vocea lui Midar devine puțin mai groasă. Se uită spre mine. - Sunteți bine? Încuviințez din cap, incapabilă să vorbesc. El îmi apucă brațul și strânge, înainte să continue. - „Trebuie să fi fost foarte nedumerită astăzi, când frații tăi și-au primit moștenirea, și tu nu. Și pot doar să-mi imaginez cât de furioasă ai fost când postul cel mare i-a fost oferit lui Catherine. Ai încreder în mine. Știu ce fac și tot ce fac este în interesul tău". Midar îmi zâmbește. - Mama dumneavoastră v-a iubit. - Știu, șoptesc, acoperindu-mi bărbia care-mi tremura. - „Într-o zi, acum aproape douăzeci de ani, îți goleam coșul gunoi cu Beverly Hills 90210 și am găsit acest cocoloș de hârtie. Sigur că eram prea băgăreață ca să îl arunc direct. Îți poți imagina cât de încântată am fost când l-am desfăcut și am descoperit că scriseseși o listă cu lucruri de făcut în viață. Nu sunt sigură de ce ai ales să o drunci, pentru că am crezut că era minunată. Te-am întrebat despre ea mai târziu în acea noapte, îți amintești?" - Nu, spun cu voce tare. -„Mi-ai spus că visurile erau pentru proști. Mi-ai spus că nu mai credeai în visuri. Cred să s-ar putea să fi avut vreo legătură cu tatăl tău. El trebuia să te ia în acea după-amiază să ieșiți în oraș, dar nu a mai venit." Durerea îmi strânge inima și o răsucește, transformând-o într-un nod jalnic de rușine și furie. Îmi mușc buza de jos și închid ochii. De câte ori tata nu mă lăsase balta? Am pierdut șirul. După primele zece-douăsprezece dați, ar fi trebuit să învăț. Dar eram prea naivă. Credeam în Charles Bohlinger. Exact ca un Moș Crăciun mitic, tatăl meu avea să apară cu siguranță, numai dacă aș fi crezut în el. - „Țelurile vieții tale m-au mișcat profund. Unele erau amuzante, cum e numărul 7. Altele erau serioase și pline de compasiune, ca numărul 12: să ajut oamenii săraci. Tu ai fost întotdeauna atât de altruistă, Brett, un suflet atât de sensibil și grijuliu. Mă doare acum să văd că atât de multe dintre țelurile vieții tale rămân nerealizate." „Nu vreau aceste țeluri, mamă. M-am schimbat." - „Sigur că te-ai schimbat", citește Midar. Îi smulg scrisoarea. - Chiar a spus asta? El indică către rând. - Chiar aici. Părul mi se ridică pe mâini. - Ciudat. Continuă. - „Sigur că te-ai schimbat, dar, draga mea, mi-e teamă că ți-ai abandonat adevăratele aspirații. Oare chiar ai vreun țel acum?" - Sigur că am, zic, storcându-mi creierul să găsesc măcar unul. Până azi, speram să conduc Bohlinger Cosmetics. - „Afacerea nu a fost niciodată potrivită pentru tine." Înainte să apuc să-i iau hârtia, domnul Midar se apleacă spre mine, arătându-mi propoziția. - Oh, Doamne! Parcă m-ar asculta."